Surorile Iulia şi Laura Todică, din Alba Iulia, sunt „abonate” la premiile concursurillor naţionale
Dacă pentru unii bacalaureatul a fost un dezastru, pentru alţii nu a pus absolut deloc probleme. Un exemplu în acest sens este eleva Iulia Todică, de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, care nu numai că a depăşit baclaureatul fără probleme dar a avut timp în ultimele două luni de zile, mai şi iunie, să şi participe la mai multe concursuri şi să obţină premii. Iar acelaşi lucru se întâmplă şi cu surioara ei, Laura, care este abia în clasa a IX-a, dar deja îi calcă pe urme. Iată mai jos premiile obţinute de cele două albaiulience în ultimele două luni, aşa cum au apărut ele în presă: lOrganizat de Liceul de Artă „Hariclea Darclee”, in colaborare cu Muzeul Brăila, Concursul internaţional de creaţie literară „Ars Nova” 2011, ediţia a IX-a, a reunit în aceste an sute de lucrări ale elevilor din ţară şi din Republica Moldova. A fost organizat pe trei secţiuni: poezie, proză şi eseu. Iulia Todică, elevă în clasa a XII-a B la Colegiul Naţional „HCC” Alba Iulia a obţinut locul I la secţiunea Poezie. lLa Ploieşti a avut loc cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Naţional de Proză Scurtă „I. L. Caragiale”, în cadrul Festivalului Naţional „I. L. Caragiale”. Lucrările premiate au fost publicate în revista ATITUDINI a Casei de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, coordonată de prof.Gelu Nicolae Ionescu, preşedinte al festivalului. Locul I a revenit Iuliei Todica, elevă în clasa a XII-a B la Colegiul Naţional „HCC” Alba Iulia. lConcursul Naţional de Creaţie „Calistrat Hogaş”, ediţia a II-a, a fost organizat de Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ, având ca scop menţinerea în conştiinţa publică a personalităţii scriitorului Calistrat Hogaş, în acest an împlinindu-se 70 de ani de la publicarea memoriilor Sidoniei Hogaş. Întrucât Calistrat Hogaş era însoţit în peregrinările sale de către „Pisicuţa” (iapa din soiul lui popa Gheorghe, de la Călugăreni), tematica celei de a doua ediţii a fost dedicată acestui animal totemic. Eleva Iulia Todică, din clasa a XII-a B, de la Colegiul Naţional „HCC” din Alba Iulia a ocupat locul III la secţiunea Poezie, iar Laura Todică, sora ei, elevă în clasa a IX-a A la acelaşi liceu, menţiune, tot la secţiunea Poezie. lCentrul cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Fundaţia Inter-Art Aiud, Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi Primăria municipiului Aiud au organizat, în cadrul Colocviilor de literatură şi arte 2011, Concursul de eseuri „Iacob Buta” ediţia a III-a. În cadrul secţiunii de eseuri „Portretul libertăţii”, Premiul „Iacob Buta” a revenit Laurei Todică, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „HCC” din Alba Iulia. lLa ediţia a XIV-a a Concursului naţional de creaţie literară şi artă plastică „Nicoară”, eleva Iulia Todica din clasa a XII-a B a Colegiului Naţional „HCC” a obţinut două menţiuni, atât la secţiunea Poezie cât şi la secţiunea Proză. Concursul a fost derulat în cadrul Proiectului „Limba noastră”, finanţat de municipalitatea botoşăneană. Evenimentul a fost realizat, în colaborare, de Fundaţia „Nicoară” Botoşani, Biblioteca Municipală „Eugeniu Coşeriu” Bălţi, Republica Moldova şi Societatea Culturală „Arcaşul”, din Cernăuţi. lClubul Kiwanis Bucureşti a organizat cea de-a zecea ediţie a Concursului Naţional de eseuri pentru elevii de liceu, „Iordan Chimet”. Tema concursului a fost „Eu, în 2021”. Locul I a fost câştigat de Iulia Todică din clasa a XII-a B de la Colegiul Naţional „HCC” Alba Iulia, premiul constând într-o vacanţă de două săptămâni în Franţa, alături de membri ai cluburilor Kiwanis . Laura Todică, elevă în clasa a IX-a A la acelaşi colegiu, a obţinut o binemeritată menţiune. Juriul concursului a fost alcătuit din criticii Daniel Cristea Enache, C. Stănescu şi Al. Şahighian. lÎn data de 28 iunie au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei a VIII-a a Concursului de Poezie din cadrul Festivalului „Lucian Blaga” Lugoj 2011, ediţia a XVII-a, organizat de Primăria Muncipiului Lugoj, Consiliul Local Municipal Lugoj, Consiliul Judeţean Timiş şi Biblioteca Municipală Lugoj. La competiţie au participat elevi din România şi Republica Moldova. Laura Todică a obţinut Premiul II şi Premiul Special al Juriului iar Iulia Todică Premiul III (ambele surori eleve la Colegiul Naţional „Horia, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia). Poeziile premiate la această ediţie a concursului vor fi publicate în cea de a VIII-a plachetă/antologie a Festivalului „Lucian Blaga” Lugoj 2011. Lansarea antologiei festivalului şi înmânarea diplomelor se vor desfăşura în cadrul Festivalului „Lucian Blaga” Lugoj 2011 la Universitatea Europeană Drăgan. Felicitări! (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | TOATE cele 4 moțiuni de cenzură depuse de Opoziție la adresa Guvernului Bolojan au picat la vot: Cum a arătat „duminica moțiunilor” din Parlament
TOATE cele 4 moțiuni depuse de Opoziție la adresa Guvernului au picat la vot Duminică, 7 septembrie 2025, în Parlamentul României a fost „ziua moțiunilor de cenzură” depuse de Opoziție la adresa Guvernului Bolojan. Cele 4 moțiuni au picat rând pe rând la vot. La prima moțiune de cenzură, cea privind măsurile din Sănătate, Opoziția […]
7 septembrie 2025 | Eclipsa totală de Lună, prima după 6 ani și jumătate vizibilă din România: Cum poate fi observată
Eclipsa totală de Lună, prima după 6 ani și jumătate vizibilă din România: Cum poate fi observată Duminică, 7 septembrie 2025, va avea loc prima eclipsă totală de lună vizibilă din România după 6 ani și jumătate. „Eclipsa totală de Lună de anul acesta, din seara zilei de 7 septembrie, este una foarte favorabilă. Este […]
Câte zile de VACANȚĂ vor avea elevii până la finalul anului școlar 2025-2026: CALENDARUL OFICIAL
Câte zile de VACANȚĂ vor avea elevii până la finalul anului școlar 2025-2026 Calendarul anului școlar 2025-2026 prevede o structură pe 5 module, cu vacanțe distribuite diferit față de anii trecuți. Citește și: Ministrul Educaţiei, întrebat dacă şcoala începe luni, 8 septembrie 2025: „Sunt optimist. Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală” […]