Actualitate

Suporterii vor putea lua parte, din nou, la meciurile din Liga 1. A fost semnat Ordinul de ministru

Ioana Oprean

Publicat

în

Echipele din Liga 1 vor avea parte de susținerea fanilor, în urma semnării Ordinului de ministru privind accesul fanilor pe stadioanele din România la competițiile sportive.

Petrecerea Divorțaților

Cristian Emilian Ghiță, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, susține că ordinul de ministru privind accesul fanilor la competițiile sportive a fost semnat. Acesta urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și suporterii vor putea merge pe stadioanele din România.

Suporterii pot merge pe stadioanele din România

„Ordinul a fost semnat. Urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, iar de cum va fi publicat, practic competitiile sportive se vor desfasura cu spectatori. E un care ne duce si mai aproape de idea de normalitate”, a declarat Cristian Emilian Ghiţă, subsecretar de stat în cadrul MTS, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

Deși spectatorii vor putea participa la comeptițiile sportive, doar o mică parte din locurile stadioanelor vor putea fi ocupate. Suporterii vor putea umple arenele și sălile de sport în capacitate de 25%. Mai mult, președintele Klaus Iohannis a anunțat că doar fanii vaccinați și cei testați vor avea acces pe stadion.

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu, primul meci cu suporteri din 2021

Primul meci la care vor putea participa spectatorii are loc sâmbătă, 22 mai, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, atunci când Universitatea Craiova și Astra Giurgiu vor lupta pentru câștigarea Cupei României.

Sursa: prosport.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și orele suplimentare pot conta și ele

Ioana Oprean

Publicat

în

Care este sporul care poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie. Primele și orele suplimentare pot conta și ele Sporul de vechime poate conta în 2026 la stabilirea punctajului pentru pensie, în special în cazul românilor care au lucrat înainte de aprilie 2001, însă modul în care acesta este valorificat diferă în funcție […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult