SuperLiga Alba, etapa a șaptea: Viitorul Sântimbru, noul lider, după ce CS Ocna Mureș a pierdut în deplasare cu Fortuna Lunca Mureșului!
SuperLiga Alba, etapa a șaptea: Viitorul Sântimbru, noul lider, după ce CS Ocna Mureș a pierdut în deplasare cu Fortuna Lunca Mureșului!
Lupta s-a strâns la vârf, Viitorul Sântimbru prelunând șefia la golaveraj, la egalitate cu CS Ocna Mureș. Pe treapta a treia a podiumului, la un punct în spate este Performanța Ighiu. După această rundă, Inter Unirea a rămas singura echipă imbatabilă în stagiunea curentă
În primele jocuri ale etapei Industria Galda și Viitorul Sântimbru au reușit succese nete în deplasare, atacantul Alexandru Cioară (Industria) trecându-și în cont un „careu”
Citește și: SuperLiga Alba, etapa a șasea: CS Zlatna, piedică pentru liderul CS Ocna Mureș – care a pierdut primele puncte!

Viitorul Sântimbru a urcat în fotoliul de lider, la egalitate cu CS Ocna Mureș, care a suferit primul eșec stagional, la Lunca Mureșului, o uriașă surpriză. Echilibru la vârf în ierarhia SuperLigii Alba, cu 5 echipe „întinse” pe distanța a 3 puncte. Inter Unirea rămâne singura formație imbatabilă în actualul sezon.
*Viitorul Vama Seacă – Viitorul Sântimbru 0-8 (0-4): Breaz (5, 34), Voic (8, 74), Ivașcu (21), Lupșan (77, 81), Haiduc (88). Trupa din Galtiu continuă seria excelentă, cu a treia victorie la rând și 6 jocuri imbatabile (16 puncte). O partidă fără istoric, dominată de sântimbreni (încă 5 bare și un gol valabil anulat), cu duble Breaz, Voic și Lupșan, în compania unui adversar care a pierdut al cincilea joc la rând. S-a înregistrat cel mai clar succes extern din stagiunea curentă, iar Viitorul Sântimbru este noul lider;
*AFC Micești – Industria Galda de Jos 1-6 (0-1): Bumbu (90)/ Cioară (26, 48, 67, 77), Nicoară (55), Biro (87). „Careu” reușit de Alexandru Cioară, atacantul „galben-albaștrilor” și set realizat de fosta divizionară terță împotriva unui oponent care a suferit a șasea înfrângere consecutivă și a preluat „lanterna roșie”;
*CS Zlatna – Performanța Ighiu 0-1 (0-0): Giorgiu (59). În minutul 78, Arsin (CS Zlatna) a fost eliminat. Zlătnenii au furnizat surpriza runda anterioară (1-1 la Ocna Mureș), însă nu au putut evita un eșec la limită. Performanța a urcat pe treapta a treia a podiumului, cu a șasea partidă adjudecată la rând fără a primi gol;
*ACS Oiejdea – Școala de Fotbal Valea Frumoasei 0-1 (0-0): Sava (65). Trei puncte importante pentru vizitatori. Nou-promovata a pierdut pentru a patra oară la rând;
*Fortuna Lunca Mureșului – CS Ocna Mureș 3-2 (2-0): Benko (9), Kiss (44), Gilyen (72)/ Cociș (62), Socaci (84). Un rezultat „bombă” în duelul orgoliilor locale, meci care se anunța disproporțional (se întâlneau liderul și „lanterna roșie”)! Fortuna a dat marea lovitură, câștigând primul meci din acest campionat, un moment cheie fiind un penalty apărat de portarul Turzai (40, la execuția lui Guț). „Soda dragă” este în scădere de turație (un punct în două confruntări). Gazdele au condus cu 2-0 și 3-1, a intrat în minutul 75 și antrenorul Remus Țălnar, dar finalul i-a găsit pe amfitrioni cu trei jucători din 2010 pe teren, Aris Papp, Paul Hoca și Dragoș Hoca;
*Spicul Daia Română – Inter Unirea 2-2 (1-1): Brânză (34), Ludwig (78)/ Spinean (6), Paleoca (57, penalty). Dăienii, prima remiză stagională, după un meci în care au egalat în două rânduri echipa revelație a turului;
*Sportul Câmpeni – a stat.
Etapa viitoare: *sâmbătă, 18 octombrie, ora 11.00: Performanța Ighiu – Fortuna Lunca Mureșului; ora 16.00: Școala de Fotbal Valea Frumoasei – CS Zlatna, AFC Micești – Viitorul Vama Seacă, Inter Unirea – ACS Oiejdea, Industria Galda de Jos – Sportul Câmpeni, Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română, CS Ocna Mureș – stă.
Clasament: 1. Viitorul Sântimbru 16 (25-7), 2. CS Ocna Mureș 16 (25-10), 3. Performanța Ighiu 15 (19-8), 4. Industria Galda 13 (25-5), 5. Inter Unirea 13 (13-8), 6. Spicul Daia Română 10 (16-9), 7. Școala de Fotbal Valea Frumoasei 10 (10-10), 8. Sportul Câmpeni 7 (12-18), 9. CS Zlatna 5 (7-16), 10. Fortuna Lunca Mureșului 4 (10-18), 11. ACS Oiejdea 4 (8-19), 11. Viitorul Vama Seacă 3 (5-23), 12. AFC Micești 3 (5-29),
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO | Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026
Polițiștii din Alba implicați în activități sportive diverse: Concursuri de schi și snowboard, dar și meciuri de tenis cu piciorul, în contextul celebrării Zilei Poliției Române 2026 În perioada 2-6 martie 2026, în contextul celebrării Zilei Poliției Române, au avut loc activități sportive la care au participat polițiști de la toate structurile Inspectoratului de Poliție […]
Cupa României, sferturi de finală: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești | Vezi programul și calendarul
Cupa României, sferturi de finală, faza județeană: partide interesante la Ocna Mureș, Galtiu, Ighiu și Micești, sâmbătă, 14 martie | Vezi programul și calendarul În sferturile de finală ale Cupei României, meciuri programate sâmbătă, 14 martie, sunt partide echilibrate, cel puțin două dintre ele, după cum urmează: *sâmbătă, 14 martie, ora 16.00: CS Ocna Mureș – […]
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor”
România, victorie categorică cu Cipru la fotbal feminin, în preliminariile pentru CM 2027 | Unirista Claudia Bistrian, 23 de minute în „tricolor” Naționala feminină de fotbal a României s-a impus categoric, scor 4-0 (2-0), în cel de-al doilea meci din campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2027, disputat în deplasare contra Ciprului. Au marcat: […]