Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Supărările preşedintelui

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După o absenţă de câteva luni bune din spaţiul public, cauzată de referendumul iniţiat pentru suspendarea sa, dar şi după ce a revenit la Cotroceni, preşedintele Traian
Băsescu s-a hotărât în cele din urmă că este cazul să vorbească din nou. Astfel, luni a ieşit într-o conferinţă de presă în care a făcut mai multe aprecieri referitoare la raportul MCV ce urmează a fi prezentat de Comisia Europeană la sfârşitul anului cu privire la România, dar şi altele cu privire la statul de drept, la clasa politică românească actuală şi perspectivele ţării noastre de viitor. Un prim aspect înfierat de preşedinte se referă la faptul că, din cauza unor atacuri continue ale forţelor politice de la putere de vreo 5 luni încoace, menţionând în acest sens, între altele, instituţii precum ANI, Curtea Constituţională, Parchetul General, dar şi a faptului că nici până în prezent nu s-a negociat desemnarea unui nou Avocat al Poporului, este foarte posibil ca apropiatul raport MCV cu privire la ţara noastră să fie unul „dezastruos”. „Cei care cred că aşa îşi vor subordona instituţiile statului greşesc” – a afirmat domnia sa. Alte critici destul de severe au fost aduse în discursul preşedintelui şi Parlamentului României, respectiv Senatului pentru că nu a respectat hotărârea definitivă a ÎCCJ cu privire la incompatibilitatea senatorului Mircea Diaconu semnalată de ANI, precum şi Camerei Deputaţilor pentru că nu a permis începerea urmăririi penale a foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. Totodată el a criticat şi solidaritatea USL cu cei patru reprezentanţi ai Executivului, acuzaţi recent de către ANI de incompatibilitate. „La Senat a existat o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a constatat incompatibilitatea unui senator. Care a fost reacţia Senatului? Prin vot a înfrânt hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie. Aşa ceva demonstrează că România nu este stat de drept. La Camera Deputaţilor, pentru doi foşti miniştri s-a cerut începerea urmăririi penale. Reacţia Camerei Deputaţilor a fost să nu încuviinţeze, să nu permită, prin vot, începerea urmăririi penale (…) La noi, politicienii se solidarizează unii cu alţii. Or asta demonstrează că nu suntem stat de drept. Iar efectele le vom vedea în raportul pe Mecanismul de Verificare din luna decembrie sau ianuarie când va fi emis”, a concluzionat preşedintele Băsescu. Preşedintele n-a uitat nici de amânarea aderării la spaţiul Schengen a României, spunând că şi această problemă deosebit de importantă pentru ţara noastră a fost cauzată de evenimentele din lunile iulie – august, pentru faptul că s-a ieşit astfel din criteriile politice de la Copenhaga. Iar acest lucru, din păcate, îi doare şi îi va durea cel mai mult pe români, care ar fi putut astfel să circule deja fără restricţii, fără niciun control de frontieră, în toată Europa, şi nu pe politicienii ce au făcut acest lucru. Totodată este afectată economia românească, deoarece, nefiind în Schengen, ţara noastră este menţinută în regimul controalelor vamale, astfel că orice camion, tren sau vapor va fi oprit la frontierele unui stat membru Schengen, pierzând astfel foarte mult timp cu controlul vamal şi cu celelalte formalităţi necesare. Premierul Victor Ponta a reacţionat la afirmaţiile preşedintelui privind raportul MCV, spunând că sunt ridicole. „Cum să fii şeful unui stat şi să spui că statul acela nu mai este stat de drept, când tu eşti şeful acelui stat? E un pic ridicol” – a comentat şeful Executivului.
În altă ordine de idei, răspunzând unor întrebări adresate de jurnalişti în conferinţa de presă, preşedintele a spus că după alegerile din 9 decembrie va numi un premier care să apere interesul naţional, şi că astfel toţi politicienii români să ştie că pe el nu-l mai sperie ameninţările cu o nouă suspendare după alegerile din 9 decembrie. Legat de acest aspect, premierul Ponta a ţinut să-i dea rapid replica preşedintelui, declarând că domnia sa se regăseşte în profilul premierului pe care îl caută preşedintele. Asta deoarece, pentru domnia sa „interesul naţional” ar echivala cu nominalizarea persoanei propuse de alianţa care va câştiga majoritatea în Parlament pe 9 decembrie. „Ce-mi place acest termen! Da, cred că interesul naţional se decide la urne. Nu e nimeni deţinătorul interesului naţional (…) Dacă oamenii votează pentru USL şi, implicit, guvern Victor Ponta, ăla e interesul naţional” – a concluzionat premierul. Ce va fi cu adevărat, vom vedea după scrutinul electoral de la începutul lunii decembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea