Suntem singurii vinovaţi!
Nu ştiu cum se face, dar de la o vreme, dintr-un popor cu frica lui Dumnezeu, ne-am transformat într-o adunătură de oameni triviali. Ne-am obişnuit să-i înjurăm pe alţii ori de câte ori vine vorba de felul în care am ajuns să trăim. Dacă pe la televiziuni vulgarităţile sunt cenzurate cu câte un „pinc”, pe stradă lumea e slobodă la gură.
Dacă-i asculţi cu atenţie, concluzionezi că există un vinovat suprem şi mai mulţi vinovaţi mici, antrenaţi să cureţe scamele de pe reverul supremului. Pe alt palier întâlnim vinovaţii – baroni, propulsaţi în fotolii înalte ca să ne aducă la sapă de lemn, după un sistem bine pus la punct şi perfecţionat legislatură după legislatură. În fine, urmează vinovaţii de drept comun, cei mai numeroşi, care-şi duc traiul printre noi, în aceleaşi condiţii, dar care sunt puturoşi, se spală rar, nu-şi plătesc obligaţiile faţă de stat şi votează aiurea, tocmai pentru că sunt uşor de cumpărat!
Ceea ce facem nu depinde niciodată de noi. Ba nu, greşesc. Ne putem asuma responsabilitatea lucrului bine făcut, dar nu suntem învăţaţi să ne recunoaştem erorile sau deciziile proaste. În astfel de cazuri suntem victime neputincioase şi colaterale, ori ne-a izbit fatalitatea cu viteza TGV-ului francez. Avem în schimb soluţii pentru orice. Pentru recesiunea economică, pentru relansarea economiei, pentru soluţionarea conflictelor din fotbal, pentru rezolvarea conflictului dintre Iri şi Monica sau Pepe şi Zăvoranca. Nu găsim, însă, pe nimeni care să ne asculte şi să ne dea brevet pentru aceste soluţii.
Iată motivele pentru care toţi românii au ajuns să fie responsabili de transformarea statului comunist într-unul cu faţă umană, dar foarte bine cosmetizată. Toţi purtăm pe umeri povara distrugerii economiei, jaful din firmele de stat şi formarea unui capitalism în care dictează regula junglei, unde nu câştigă cel mai organizat şi competitiv, ci cel care-şi creionează imperiul pe minciună, viclenie şi influenţe necinstite. Cel care, sub umbrela partinică îşi înfinge adânc trompa în avuţia statului sugându-i bine sângele. Fiecare dintre noi poate fi arătat cu degetul pentru proliferarea unei clase politice formată din bişniţari mărunţi, oportunişti de ocazie şi indivizi care au lipsă din inventar verticalitatea, cinstea şi onoarea. Nu am ajuns acolo paraşutaţi noaptea, ci le-am acordat girul pentru toate aceste fărădelegi.
Cu siguranţă că e mai simplu ca în loc de asumarea răspunderii să ne amuzăm de scălâmbăielile politico-administrative. Să ne rupem maşinile prin gropile de pe străzi, să privim îngroziţi la miile de morţi de pe şoselele noastre, dar să alegem de fiecare dată aceiaşi şi aceiaşi oameni, care odată ajunşi acolo sus să ne sfideze din nou. Pe termen scurt este mult mai comod să-i înjurăm pe guvernanţii care calcă cu perseverenţă în străchinile administrării statului, decât să decidem corect şi să nu ne lăsăm păcăliţi de vorbe mieroase, atunci când vine vorba de alegeri.
Ne ascundem după deget degeaba. Suntem singurii vinovaţi de propria sărăcie.
Dumitru HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport5 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate5 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii21 de ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată