Actualitate

Sumă echivalentă cu trei salarii minime pentru unii tineri români: Cine ar putea beneficia de bani

Ioana Oprean

Publicat

în

Sumă echivalentă cu trei salarii minime pentru unii tineri români: Cine ar putea beneficia de bani

Unii tineri români pot să primească o indemnizație echivalentă cu trei salarii minime, în anumite condiții, potrivit unei inițiative legislative care a fost înaintată la Senat.

Este vorba despre acei tineri care dintr-un motiv sau altul au fost puși sub protecție specială și care ies din acest sistem.

Inițiativa mai prevede că acești tineri vor trebui asistați de autorități pentru a-i ajuta să își găsească un loc de muncă, cu un an înainte de ieșire acestora din sistem.

Scopul acestei noi propuneri legislative care a fost înaintată la Senat și care completează și modifică Legea 272/2004 este de a îmbunătăți legislația din domeniul privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

La modul concret, proiectul prevede că tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială vor avea dreptul, la ieşirea din acest sistem, la o indemnizaţie care se va acorda o singură dată și al cărei cuantum va reprezenta de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.

Așadar, ținând cont de faptul că în prezent salariul minim este de 2.550 de lei, valoarea indemnizației pe care tinerii o vor primi ar fi de 7.650 de lei.

Apoi, tinerii cu vârsta de peste 18 ani, care au beneficiat de o măsură de protecţie specială, vor putea opta pentru continuarea măsurii de protecţie specială sau pentru primirea unei indemnizaţii lunare în valoare de 4,8 ISR (în prezent, aproximativ 2.500 de lei), notează Avocatnet. Totodată, aceștia vor putea primi această indemnizație până la împlinirea vârstei de 26 de ani tinerii care vor dovedi că urmează o formă de învăţământ la zi sau au un loc de muncă.

Această nouă inițiativă legislativă mai prevede și obligaţia direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a-i sprijini pe aceşti tineri în căutarea unui loc de muncă şi a unui loc de cazare, chiar înainte de termenul stabilit de lege pentru ieşirea din sistem, respectiv în ultimul an petrecut acolo.

Dacă nu se vor conforma viitoarei reguli, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului vor risca amenzi cuprinse între 2.500 și 5.000 de lei.

Potrivit inițiatorilor, aceste măsuri sunt “necesare pentru uşurarea tranziţiei la viaţa de adult independent”și, totodată, măsurile sunt destinate sporirii încrederii în şansele de reuşită a acestor tineri.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

7 noi centre de expertiză în boli rare certificate în România: „Sunt cazuri complexe, care nu pot fi gestionate fragmentat”

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noi centre de expertiză în boli rare certificate în România Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare. România ajunge astfel la 58 de centre recunoscute oficial la nivel național. Anunțul a fost făcut miercuri, 25 februarie 2026. Noile centre aprobate sunt: *Spitalul Clinic de Urgență […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Lup singuratic, filmat într-o pădure din Parcul Natural Apuseni: Imagini inedite, surprinse de rangeri

Ioana Oprean

Publicat

în

Lup singuratic, filmat într-o pădure din Parcul Natural Apuseni: Imagini inedite, surprinse de rangeri Un lup singuratic a fost filmat într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, imaginile inedite fiind surprinse de unul din rangeri. Citește și: VIDEO | Imagini SPECTACULOASE în Parcul Natural Apuseni: Cârd de ciute, viței și cerbi tineri, surprins la sfârșit de […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT incredibil: Un copil de 11 ani și-a accidentat mama după ce a pus în mișcare mașina lăsată de aceasta cu cheile în contact

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT incredibil: Un copil de 11 ani și-a accidentat mama după ce a pus în mișcare mașina lăsată de aceasta cu cheile în contact Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Sibiu au intervenit, în seara zilei de miercuri, 25 februarie 2026, la un accident rutier produs pe strada Octavian Goga, în apropiere de intersecția cu strada […]

Citește mai mult