„Suflet pentru zâmbet” – Invitație la mișcare caritabilă. Fiecare dintre noi putem să fim câte un Moș Crăciun pentru cei peste 100 de copii de la Mănăstirea Dumbrava
Pregătirile pentru Crăciun sunt în toi! Toată lumea este grăbită și nedumerită, în ceea ce privește, alegerea celui mai potrivit cadou pentru acest moment special. Dar să nu uităm adevărata semnificație a acestei sărbători, care constă nu în oferirea Din păcate însă, cei mai mulți dintre noi uităm și de micile suflețele uitate de Moșul.
Pentru a încălzi aceste suflețelele, o organizație caritabilă din Alba Iulia, numită „Suflet pentru Zâmbet” și-a propus să aducă zâmbetul pe fețele a peste 150 de copii aflați la Mănăstirea Dumbrava.
Crăciunul este despre bucurie. Despre bucuria celor cărora le dăruim cadouri celor dragi și le aducem o mică bucurie. Se spune că cel care nu are Crăciunul în inimă, nu-l va găsi nici sub brad.
Astfel, grație acestei campanii caritabile organizate, oricine poate fi Moș Crăciun pentru unul dintre copiii de la Mănăstirea Dumbrava, cei mai mici dintre ei având 2 ani și până în 6 ani, fiind astfel 6 copii. Totodată, sunt 8 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Un număr mult mai mare este în cadrul micilor adolescenți, aceștia fiind 100, cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani (10-15 ani – 80 copii, 15-18 ani – 20 copii). De asemenea, la Mănăstirea Dumbrava se mai află 20 de copii care au împlinit deja 18 ani.
Potrivit paginii de facebook a organizației caritabile, „Suflet pentru zâmbet” este o campanie în care un grup de oameni inimoși, vrea să ofere copiilor un zâmbet. Îndemnul acestora este următorul: „Și tu poți să fi un suflet, prin care să faci parte din fericirea lor”.
Ei nu vorbesc despre o donație financiară, scopul principal fiind să facă prin gesturi mici, sentimente frumoase în inima micuților.
Donațiile pot fi sub formă de haine, alimente și produse, fiecare după posibilitatea lui, dar cu o excepție. Se exclud donațiile de bani!
„Ofera din puținul tau fără a te gândi că nu este de ajuns… puținul tău pentru unii poate să însemne mult. Ce semeni, aia culegi, hai să semănăm împreună un zâmbet pentru suflet” este mesajul transmis de inițiatorii acestui frumos gest caritabil.
La Dumbrava, un mic sat aflat la limita dintre judeţele Alba şi Cluj, există un loc în care peste 100 de copii orfani şi zeci de bătrâni se simt ca acasă. Acest lucru a fost posibil prin perseverenţa părintelui Teodor Crişan, cel care a construit aici un veritabil centru social care poate fi oricând un exemplu pentru instituţiile similare ale statului. Sub coordonarea părintelui Crişan, care între timp s-a călugărit, şi a devenit arhimandritul Vasile, şi cu ajutorul multor oameni sufletişti şi generoşi, s-au ridicat mai multe clădiri în imediata apropiere a mănăstirii, care a devenit în timp un centru social important.
Dacă la începutul anilor 2000, părintele coordona un centru de plasament în satul natal Dumbrava, acum la mai puţin de 50 de metri de poarta mănăstirii s-a ridicat şi funcţionează Centrul Maternal „Sfânta Veronica”. De aseemenea, într-o altă clădire sunt adăpostite temporar mamele care, însărcinate fiind, sau aflate cu copii mici, se confruntă cu situaţii de criză, neavând casă, său fiind alungate de la casele lor.
Donațiile se pot face, contactând pagina de facebook a organizației „Suflet pentru zâmbet” sau numărul 0727 672 238.
Haideți să ne implicăm și să oferim câte un zâmbet acestor suflețele calde și să uite, măcar pentru o clipă, de perioada rece în care din păcate tot zac.
Așteptăm implicarea voastră!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”
Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]
DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra atacurilor de tip DDoS, care pot bloca funcționarea site-urilor, serverelor sau platformelor online prin suprasolicitarea acestora cu un volum foarte mare de trafic. ,, Imaginează-ți o intersecție în care toate direcțiile primesc simultan undă verde, iar traficul […]
FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”
Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]