Rămâi conectat

Actualitate

STUDIU: O perioadă mai mare între dozele vaccinului Pfizer ar putea duce la un nivel mai mare de anticorpi, pe termen lung

Ioana Oprean

Publicat

în

O perioadă mai mare între dozele vaccinului anti-COVID Pfizer ar putea duce la niveluri mai mari de anticorpi față de un decalaj mai scurt, arată un studiu britanic, însă nivelurile anticorpilor nu sunt susținute mult timp după prima doză.

Studiul ar putea ajuta autoritățile atunci când își gândesc strategiile de vaccinare împotriva variantei Delta, care reduce eficacitatea unei prime doze de vaccin, chiar dacă două doze oferă încă protecție, iar un autor a spus că decalajul de opt săptămâni al Marii Britanii este un „punct optim” împotriva Delta.

Autorii au subliniat că oricare dintre programele de dozare a produs un răspun puternic al anticoprilor și al celulelor T într-un studiu care a cuprins 503 lucrători din domeniul sănătății.

„Pentru un interval mai mare de dozare … nivelurile de anticorpi neutralizanți față de varianta Delta au fost slabe după o singură doză și nu au fost menținute în intervalul de dinaintea celei de-a doua doze”, au spus autorii studiului, condus de Universitatea din Oxford.

„După două doze de vaccin, nivelurile de anticorpi neutralizanți au fost de două ori mai mari după un interval mai lung între doze comparativ cu un interval între doze mai scurt.”

Se crede că anticorpii neutralizanți joacă un rol important în imunitatea împotriva coronavirusului, dar nu reprezintă totul, celulele T jucând, de asemenea, un rol.

Studiul a constatat că în total nivelurile de celule T au fost de 1,6 ori mai mici, cu un decalaj lung comparativ cu un intervalul scurt între doze, de 3-4 săptămâni, dar apare o proporție mai mare de celule T „ajutătoare”, care susțin memoria imună pe termen lung, cu un decalaj mai mare între doze.

Constatările susțin opinia că, deși este necesară o a doua doză pentru a oferi protecție completă împotriva Delta, întârzierea acestei doze ar putea oferi o imunitate mai durabilă, chiar dacă este pe costul protecției pe termen scurt.

În decembrie anul trecut, Marea Britanie a extins intervalul dintre dozele de vaccin la 12 săptămâni, deși Pfizer a avertizat că nu există dovezi care să sprijine acest decalaj mai mare de trei săptămâni.

Marea Britanie recomandă acum o diferență de opt săptămâni între dozele de vaccin pentru a oferi mai multor oameni o protecție ridicată împotriva Delta mai rapid, maximizând în același timp răspunsurile imune pe termen lung.

”Cred că perioada de opt săptămâni (intervalul) este punctul optim”, a declarat reporterilor Susanna Dunachie, șefa studiului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Trei luni, fără produse importate: Ministrul Agriculturii vrea să vadă dacă supermarketurile pot funcționa doar cu alimente românești

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Provocare lansată de ministru: Vrea să vadă dacă supermarketurile pot funcționa doar cu alimente românești Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a lansat o provocare națională fără precedent, propunând eliminarea temporară a produselor agroalimentare de import din supermarketurile din România pentru o perioadă de trei luni. Această măsură ar avea rolul de a testa capacitatea producătorilor și […]

Citește mai mult

Actualitate

Fermierii ar putea scăpa de taxe și birocrație. Tractoarele și mașinile agricole nu ar mai trebui înmatriculate

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Vehiculele agricole ar putea fi folosite fără înmatriculare: Legea propusă vizează tractoarele și autoutilitarele Fermierii români ar putea beneficia de o măsură legislativă destinată să le reducă povara birocratică și financiară: un proiect de lege aflat în prezent în dezbatere la Senat prevede scutirea de la înmatriculare a vehiculelor utilizate exclusiv în scopuri agricole sau […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariații din asistența socială amenință cu proteste: „Sistemul este în colaps financiar”

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Salariații din asistența socială amenință cu proteste: „Sistemul este în colaps financiar. Nu mai avem bani nici de salarii!” Angajații din asistența socială și protecția copilului se pregătesc de un nou protest. Miercuri, 22 octombrie, sindicaliștii vor ieși timp de două ore în fața Ministerului Muncii din București, acuzând „lipsa de responsabilitate și profesionalism” cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea