STUDIU: Mai mult de jumătate dintre contribuabilli consideră că un control ANAF le va impune la plată sume suplimentare
Circa 60% dintre contribuabili cred că inspectorii Fiscului le-ar impune, cel mai probabil, impozite şi taxe suplimentare de plată, în situaţia în care compania lor ar fi supusă unei inspecţii fiscale, chiar dacă directorii financiari consideră că au aplicat corect legea fiscală, potrivit unui studiu EY remis vineri AGERPRES.
În acelaşi timp, 51% dintre respondenţi se aşteaptă la o inspecţie fiscală în următoarea perioadă din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Potrivit studiului, 65% dintre directorii financiari ai companiilor din România declară că petrec mai mult de două zile în fiecare lună pentru a pregăti declaraţii fiscale pentru ANAF. Deşi utilizează un software pentru pregătirea automatizată a acestor declaraţii, 77% dintre directorii financiari spun că pregătirea declaraţiilor de TVA le ocupă cel mai mult timp.
„Având în vedere aceste aspecte contradictorii, putem identifica două posibile explicaţii: fie soluţiile IT utilizate nu sunt eficiente sau adaptate suficient, fie modificările fiscale sunt atât de dese, încât soluţiile IT nu ajung să ţină pasul”, explică reprezentanţii EY.
Potrivit acestora, una dintre cauzele posibile ale acestei stări de fapt ar putea fi schimbările dese ale regulilor fiscale şi complicarea mecanismelor de raportare. Consultanţii subliniază, în context, că o asemenea volatilitate nu face decât să consume resursele companiilor în vederea conformării cu regulile fiscale şi să facă mai complicată administrarea fiscală din partea ANAF.
În ultimii 10 ani, România a redus durata de completare şi plătire a taxelor cu aproximativ 40 de ore/an, ajungând ca, în anul 2017, să ocupe locul 21 în clasamentul european, cu 163 de ore pe an, aproximativ 2 zile lucrătoare/lună. În comparaţie cu media europeană, România pregăteşte şi plăteşte taxele într-un interval de timp mai mare, cu 14 ore/an mai mult timp petrecut în derularea acestor acţiuni, menţionează EY.
Estonia este ţara cu cea mai redusă durată de timp petrecut cu pregătirea şi plata taxelor, cu 50 de ore pe an sau o jumătate de zi lucrătoare pe lună. Aceasta este urmată în top de San Marino (52 de ore) şi Luxembourg (55 ore). La polul opus, cu cele mai multe ore înregistrate pe an pentru pregătirea şi plata taxelor se află bulgarii cu 453 de ore/an adică 56 de zile, dar şi Bosnia şi Herţegovina (411 ore/an), potrivit Băncii Mondiale.
„Este surprinzător că, deşi vedem în jurul nostru un avans uriaş al tehnologiilor de orice fel, simpla raportare fiscală în România încă dă bătăi de cap directorilor financiari. Dacă ne uităm la alte state membre UE, precum Ungaria, Polonia, Spania, observăm că este posibilă implementarea unor modalităţi electronice de raportare fiscală extrem de eficiente. Sperăm ca aceste soluţii să fie adoptate şi de ANAF. Acest lucru ar face viaţa mai uşoară nu doar companiilor, ci ar ajuta şi la identificarea mult mai facilă a celor care eludează legea”, a declarat Adrian Teampău, Partener Asociat, Diviza de Impozite Indirecte, EY România.
Cât priveşte interacţiunea cu ANAF, deşi majoritatea directorilor financiari (59%) declară că se aşteaptă la taxe şi impozite suplimentare de plată în urma controalelor fiscale, 55% dintre aceştia nu ştiu dacă vor contesta impozitele şi taxele suplimentare impuse de ANAF. Doar 42,5% au declarat că ar depune contestaţie într-o asemenea situaţie.
În relaţia cu ANAF, o majoritate covârşitoare a directorilor financiari din România (95%) este de acord că derularea unor controale prin metode electronice ar fi mai eficientă şi, probabil, mai puţin intruzivă în activitatea companiilor. Nu de puţine ori, contribuabilii au denunţat faptul că multe dintre inspecţiile fiscale derulate s-au întins pe perioade destul de mari de timp, unele dintre acestea depăşind chiar termenul legal.
„Această situaţie reflectă în mod fidel abordarea organelor fiscale în cadrul inspecţiilor fiscale, în practică fiind din ce în ce mai rare cazurile în care inspecţiile se încheie fără impunerea de obligaţii suplimentare de plată. Industrii care până acum câţiva ani se confruntau cu sume simbolice la sfârşitul unei inspecţii fiscale trebuie să facă faţă unor ajustări ale bazei de impozitare de ordinul sutelor de milioane de euro. Chiar şi societăţile aflate în top 10 al celor mai mari plătitori de taxe şi impozite, care nu se mai confruntaseră cu inspecţii fiscale pe perioade mari de timp, unele chiar şi de zece ani, au fost controlate în ultima perioadă. În consecinţă, plata de sume consistente cu titlu de impozite nu te scapă de inspecţia fiscală. A crescut frecvenţa cu care organele fiscale recalifică forma unei tranzacţii sau consideră că o anumită activitate nu are scop economic în baza art. 11 din Codul fiscal. Recomandăm clienţilor să atace actele de impunere, cu atât mai mult cu cât instanţele de judecată au acumulat o practică bogată în materie fiscală în ultimii ani şi pot discerne, de cele mai multe ori, între o impunere valabilă şi un abuz de interpretare”, spune Emanuel Bancilă, coordonatorul practicii de litigii şi controverse fiscale din cadrul Radu şi Asociaţii SPRL.
Studiul EY România analizează răspunsurile a 80 de directori financiari din companiile din România cu privire la impactului declaraţiilor fiscale asupra mediului de afaceri, aşteptările în relaţia cu ANAF şi identificarea eventualelor soluţii. Acesta are la bază un chestionar aplicat în perioada 5-19 octombrie 2018.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 260.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 34,8 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2018. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun