Actualitate

Studiază și vizitează! Universitățile din țară și străinătate și-au programat cursurile Școlilor de vară 2015 pentru studenți și absolvenți

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul Internaţional pentru Formare Europeană a dat startul înscrierilor la Şcolile de vară. Cursurile durează, în general, o săptămână şi se desfăşoară în diferite ţări europene, pe parcursul vacanţei de vară. Programele reprezintă o ocazie excelentă pentru tineri să-și petreacă vacanța de vară într-o țară străină precum Bulgaria, Turcia, Croaţia sau Marea Britanie, care și-au programat deja cursurile Școlilor de vară.

scoli de varaProgramele universitare de vară se adresează studenţilor cu cel puţin trei ani de studiu finalizaţi şi tinerilor absolvenţi şi are ca scop îmbunătăţirea cunoştinţelor în domenii precum integrarea europeană şi relaţiile internaţionale şi abordarea unor probleme cu care se confruntă societatea modernă şi consecinţele lor internaţionale. Cursurile cuprind ore de lectură, seminarii, conferinţe şi vizitarea unor instituţii relevante pentru o mai bună cunoaştere a climatului cultural şi politic al ţării gazdă.

Şcoala de vară „Mediterranean Summer university” este organizată în Antalya, Turcia, în perioada 21-27 iunie.

Tema de dezbatere se va numi „Geopolitica în Orientul Mijlociu şi în regiunile mediteraneene”.

Cursurile se adresează tinerilor absolvenţi de facultate şi studenţilor din anii II şi III. Toţi participanţii trebuie să cunoască limba engleză.

Grupul va fi compus din aproximativ 20 de participanţi, jumătate din ei din ţara gazdă, iar cealaltă jumătate din alte state.

Persoana de contact este Marie-France Perdigon, directorul şcolii de vară. Cei interesaţi pot trimite solicitările la [email protected].

Şcoala de vară „Adriatic Sea Summer University” va avea loc în Split, Croaţia, în perioada 1-7 iulie. Cursurile se vor ţine numai în limba franceză.

Tema cursurilor se va numi „Croaţia de ieri până în prezent”.

Candidaţii care vor avea prioritate sunt cei care au terminat primul ciclu de studii universitare (trei ani după bacalaureat), însă vor fi acceptaţi şi studenţii din anul II de facultate şi tinerii activi, în funcţie de locurile rămase libere după selecţia dosarelor.

Persoana de contact este Marie-France Perdigon, directorul şcolii de vară. Cei interesaţi pot trimite solicitările la [email protected].

Şcoala de vară de la Universitatea Canterbury, Marea Britanie, va avea loc în perioada 10-16 august. Cursurile se vor ţine în limba engleză.

Tema de discuţie se va numi „Federalism, multinationalism şi viitorul Europei”.

Cursurile sunt destinate studenţilor din anii II şi III de facultate, celor care au absolvit facultate, dar şi tinerilor la început de carieră. La cursurile şcolii de vară vor fi admişi circa 20 de participanţi din diferite ţări.

Cei care doresc să aplice la şcoala de vară de la Universitatea Canterbury o pot face la adresa [email protected].

Programul „Black Sea Summer University” se va desfăşura la Tbilisi, Georgia, în intervalul 20-26 iulie. Cursurile se vor preda în limba engleză.

Tema dezbaterilor va fi „Geopolitica în regiunea Mării Negre”.

Cursurile sunt adresate tinerilor cu studii superioare finalizate, însă vor fi luate în considerare şi aplicaţiile studenţilor din anii II şi III de facultate şi tinerilor aflaţi în câmpul muncii.

Persoana de contact este Marie-France Perdigon, directorul şcolii de vară. Cei interesaţi pot trimite solicitările la [email protected].

Şcoala de vară „Baltic Sea Summer University” va avea loc anul acesta la Tallinn, Estonia, în perioada 12-17 iulie. Toţi participanţii trebuie să cunoască limba engleză.

Tema cursurilor va fi „Ţările baltice în Europa”.

Cursurile se adresează studenţilor din anii II şi III de facultate, dar şi tinerilor la început de carieră. La cursurile şcolii de vară vor fi admişi circa 20 de participanţi din diferite ţări.

Persoana de contact este Marie-France Perdigon, directorul şcolii de vară. Cei interesaţi pot trimite solicitările la [email protected].

Organizată de ambele maluri ale Dunării, Şcoala de vară din România şi Bulgaria va avea loc în perioada 29 iulie – 5 august. Limba în care se vor preda cursurile va fi franceza.

În România, şcoala de vară va fi organizată în Slobozia, iar în Bulgaria, în mica localitate Silistra.

Tema de discuţie va fi „”Europa ca şi comunitate a dreptului. Securitatea europeană”

La cursurile acestei şcoli de vară pot participa, pe lângă tineri români şi bulgari, şi studenţi din alte ţări europene sau din afara Europei.

Candidaţii care vor avea prioritate sunt cei care au terminat primul ciclu de studii universitare (trei ani după bacalaureat), însă vor fi acceptaţi şi studenţii din anul II de facultate şi tinerii activi, în funcţie de locurile rămase libere după selecţia dosarelor.

Persoana de contact este Marie-France Perdigon, directorul şcolii de vară. Cei interesaţi pot trimite solicitările la [email protected].

Universitatea din Bucureşti organizează, în perioada 27 iulie – 9 august 2015, a 55-a ediţie a Cursurilor de vară de limba română, de cultură şi civilizaţie românească. Școala de Vară a Universității București reprezintă cea mai veche iniţiativă a unei universităţi româneşti de a promova limba şi cultura română în lume.

După experienţa reuşită din anii 2010 – 2014, în acest an, a 55-a ediţie a Cursurilor de Vară se va ţine din nou la Bucureşti. Facultatea de Litere va găzdui cursurile pentru al cincilea an consecutiv.

Taxa de participare la Cursurile de Vară de limba română ale Universităţii din Bucureşti este de 500 de euro.

Taxa de participare acoperă înregistrarea participanţilor, cursuri de limbă, conferinţe, ateliere, 2 cocktail-uri, turul Bucureştiului, o mini-excursie turul oraşului Bucureşti şi împrejurimile, 2 excursii de o zi în week-end (cu prânzul asigurat), activităţile culturale incluse în program, manuale şi materiale auxiliare pentru cursuri, examenul final de atestare a competenţelor lingvistice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa Castelul Bran a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa, clasament realizat în funcție de numărul recenziilor de pe Google. Obiectivul turistic din Transilvania se află alături de atracții celebre precum […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Nu iau în calcul să-mi depun mandatul” Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, a declarat vineri seară că nu intenționează să își depună mandatul în cazul în care, la finalul perioadei de negocieri, va constata că nu dispune de voturile necesare pentru învestirea Cabinetului. În plus, […]

Citește mai mult

Actualitate

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comisia Europeană a aprobat Planul de Acțiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine Comisia Europeană (CE) a aprobat Planul de Acțiune elaborat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine, măsură care permite protejarea exporturilor de carcase și produse printr-o schemă diferențiată de […]

Citește mai mult