Ştirea zilei

Student din Alba Iulia, prins de poliţie copiind la examen cu sistem de nanocăşti „spy”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un student din anul III la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost prins în flagrant de poliţiştii albaiulieni în timp ce copia la un examen din sesiunea de reexaminare cu un dispozitiv performant de transmitere a datelor la distanţă. Marţi, 4 octombrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost sesizaţi de către reprezentanţii universităţii albaiuliene cu privire la o posibilă fraudare a examenului, prin dispozitiv de transmitere a datelor la distanţă, de către unul dintre studenţii prezentaţi pentru a susţine un examen în sesiunea de re-exanimări. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde l-au prins în flagrant pe T.S.I., de 22 de ani, din Alba Iulia, la ieşirea din sala de examen, imediat după fraudarea examenului. Asupra acestuia, peste tricou şi ascuns sub cămaşa cu care era îmbrăcat, s-a găsit un dispozitiv audio format dintr-un sistem hands-free compus din microfon, întrerupător şi mufă de conectare, amplificator audio confecţionat din componente discrete şi colier format din fir, conductor destinat emisiei electromagnetice (generator de microvibraţii magnetice). Dispozitivul era conectat la un telefon mobil ce a fost găsit în buzunarul pantalonilor. Tânărul avea în urechea stângă un element magnetic de mici dimensiuni (nanocască), folosit pentru interceptarea microvibraţiilor.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că tânărul, prin folosirea acestui dispozitiv audio, a fraudat mai multe examene la facultatea la care este student în anul III, fiindu-i comunicate de către diferiţi apropiaţi, prin intermediul dispozitivului, materia de examen, în vederea promovării testelor. Din cercetări s-a mai stabilit faptul că tânărul a fraudat alte examene, prin substituire de persoană, respectiv a trimis un coleg să se prezinte şi să susţină examenele în numele său.
În continuare, faţă de T.S.I. se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în declaraţii şi instigare la fals privind identitatea, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 294 si art. 25 raportat la art. 293 din Codul Penal.
Pe internet se găseşte o bogată ofertă de asemenea sisteme „spy”, la preţuri accesibile, între 300-700 lei. Modelele de nanocăşti se folosesc împreună cu diferite accesorii: telefon mobil modificat, colier bluetooth, colier handsfree, pix, ceas. „Casca intră complet în ureche, deci nu se observă absolut nimic din exterior şi nu sunteţi suspect cu nimic. Acest dispozitiv reprezintă cel mai discret mod de a comunica”, ne asigură distribuitorii on-line.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cosmin Nicolae Oltean, noul director interimar al Camerei de Conturi Alba: Are aproape 3 decenii de experiență în finanțe

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Nicolae Oltean, noul director interimar al Camerei de Conturi Alba: Are aproape 3 decenii de experiență în finanțe Economistul Cosmin Nicolae Oltean (51 de ani) este noul director interimar al Camerei de Conturi Alba, începând de miercuri, 1 aprilie 2026, înlocuind-o pe Theodora Oprean-Crașoveanu. Cosmin Nicolae Oltean este din Cugir, a absolvit în anul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 5 aprilie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 5 aprilie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 5 aprilie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Supărați că Direcția Silvică are sediul la Alba, hunedorenii au făcut plângere împotriva hotărârii de Guvern: „Nu ne lăsăm”

Ioana Oprean

Publicat

în

Supărați că Direcția Silvică are sediul la Alba, hunedorenii au făcut plângere împotriva hotărârii de Guvern Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a început demersurile oficiale prin care contestă Hotărârea de Guvern 123/2026 referitoare la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, apreciind că trecerea Direcţiei Silvice Hunedoara în subordinea unei noi structuri, cu sediul în […]

Citește mai mult