Cultură Educație

Strângere de semnături pentru susţinerea spitalului din Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perspectiva restructurării sistemului de sănătate din judeţ şi a posibilităţii de reorganizare şi transformare a spitalului orăşenesc, PNL Cugir a demarat săptămâna trecută o campanie de strângere de semnături pentru menţinerea unităţii medicale din localitate.
Potrivit liderului PNL, primarul Adrian Teban, locuitorii Cugirului vor avea posibilitatea să-şi exprime părerea în legătură cu respectiva problemă semnând pe listele puse la dispoziţie la sediul PNL Cugir situat pe str. Victoriei. „Demersul liberalilor din Cugir are la bază principiul autonomiei locale potrivit căruia comunitatea are dreptul de a decide atunci când e vorba de interesul cetăţenilor. De aceea îi invităm pe locuitorii Cugirului să-şi exprime sprijinul pentru păstrarea spitalului, încât factorii de decizie să înţeleagă importanţa pe care o are unitatea medicală din oraş”, a declarat Adrian Teban. În opinia sa, organizaţia pe care o reprezintă consideră sănătatea o prioritate şi susţine promovarea unei strategii de asigurare a „sănătăţii pentru toţi” bazată pe principiile accesibilităţii, echităţii, calităţii şi responsabilităţii. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult