Ştirea zilei

ȘTIREA TA. În Alba Iulia, nicio farmacie nu are program non-stop: ”Aveam nevoie urgentă de medicamente. Singura deschisă în județ era la Aiud”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicio farmacie nu este deschisă pe timp de noapte în Alba Iulia, ceea ce nu este normal pentru un asemenea municipiu reședință de județ, ne-a transmis un cetățean, care a avut nevoie urgentă de medicamente, în noaptea de duminică spre luni, și a fost nevoit să ajungă până în Aiud.

farmacia remedia alba iulia”Aveam nevoie urgentă, la recomandarea doctorului, de medicamente în noaptea de duminică spre luni. Nu pot oferi detalii privind afecțiunea. Mi s-a transmis că singura unitate deschisă pe timp de noapte din județul Alba se află la Aiud, deci la circa 35 de kilometri, ceea ce, consider eu, e foarte grav. Sigur, nu poți impune un program de funcționare unui privat, dar observ că pe timp de zi e plin de ele, majoritatea lanțuri cunoscute, iar noaptea… Doamne ferește, nu vreau să cobesc”, ne-a transmis cititorul pe adresa redacției.

Colegiul Farmaciștilor Alba a confirmat faptul că singura unitate deschisă non-stop se află la Aiud, iar acest lucru este cauzat de lipsa personalului.

În centrul municipiului Alba Iulia funcționa o unitate și pe timp de noapte, însă și-a modificat programul de funcționare în primăvară. Situația a fost semnalată în ediția online a ziarului ”Unirea” AICI.

Potrivit reprezentanților Colegiului Farmaciștilor Alba, în întreg județul, din cele 74 de farmacii aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba, doar una singură, Remedia ”Sf. Matei” din Aiud, mai ține acum porțile deschise pentru cei care au nevoie de medicamente noaptea.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, performanță excepțională: Premiul I cu NOTA 10 la Olimpiada Națională de Religie 2026 – cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic

Ioana Oprean

Publicat

în

Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, performanță excepțională: Premiul I cu nota 10 la Olimpiada Națională de Religie 2026 – cultele Romano-Catolic și Greco-Catolic Performanță de excepție a unei eleve din Blaj la faza națională a Olimpiadei de Religie 2026.  Nerea Hususan, elevă de la Liceul Teologic […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Băile Sărate din Ocna Mureș, în cursa pentru Destinația Anului 2026: Stațiunea balneară, în finala competiției. Votul tău poate decide câștigătorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Băile Sărate din Ocna Mureș, în cursa pentru Destinația Anului 2026: Stațiunea balneară, în finala competiției. Votul tău poate decide câștigătorul Băile Sărate Ocna Mureș se află în cursa pentru ,,Destinația Anului 2026″, categoria stațiuni balneare, după ce luni, 6 aprilie 2026, s-a deschis etapa de votare pentru cele mai apreciate destinații turistice din România.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară

Ioana Oprean

Publicat

în

Controale „la piele” la Spitalul Municipal Aiud: Dosar penal pentru furt de alimente din unitatea sanitară Noua conducere a Spitalului Municipal Aiud a impus efectuarea de controale amănunțite asupra angajaților la ieșirea acestora de la lucru, existând suspiciuni cu privire la sustragerea de alimente din unitatea sanitară. Existența acestor controale a fost semnalată în spațiul […]

Citește mai mult