Stimulent de inserție 2023: Condiții de acordare și valoarea acestuia. Cele mai frecvente întrebări ale părinților
Stimulent de inserție 2023: Condiții de acordare și valoarea acestuia. Cele mai frecvente întrebări ale părinților
Stimulentul de inserție 2023 este acea sumă de bani pe care o poate primi părintele pe lângă salariul lunar, după întoarcerea la serviciu. În 2022, valoarea acestuia a crescut la 1.576 de lei/lună.
Legislația actuală prevede că părintele aflat în concediu de creștere a copilului și care dorește să se întoarcă mai repede la locul de muncă are dreptul, la cerere și în anumite condiții, să primească o sumă de bani pe lângă salariul lunar, sumă ce poartă numele de stimulent de inserție.
Stimulent de inserție poate primi și părintele care nu intră în concediu de creștere a copilului, iar după finalizarea concediului de maternitate (cele 42 de zile obligatorii) sau a celui paternal (30 de zile) se întoarce la locul de muncă sau primește venituri supuse impozitului. Din 2021, stimulentul de inserție se acordă și părinților care efectuează întreg concediul de creștere copil, adică după cei 2 ani, respectiv 3 ani (în cazul copilului cu dizabilități), conform HG 536/2021. Acești pot primi stimulentul până la vârsta de 3, respectiv 4 ani a copilului.
Valoare stimulent de inserție
Singurul lucru important de care trebuie să țină cont părinții la întoarcerea la muncă este că valoarea stimulentului de inserție este diferită, astfel:
1.500 de lei/lună
-Pentru părinții care aleg să se întoarcă la muncă înainte de vârsta de 6 luni a copilului, respectiv 1 an în cazul celui cu dizabilități. Această sumă se acordă până când copilul împlinește 2, respectiv 3 ani (cel cu dizabilități).
-Pentru părinții care refuză concediul de creștere a copilului și se întorc în câmpul muncii după terminarea concediului de maternitate (cele 42 de zile obligatorii) sau a celui paternal (30 de zile). Această sumă se acordă până când copilul împlinește 2, respectiv 3 ani (cel cu dizabilități). După această vârstă, valoarea stimulentului de inserție scade la 650 de lei/lună, până când copilul împlinește 3, respectiv 4 ani (cel cu dizabilități).
650 de lei/lună
-Pentru părinții care aleg să se întoarcă la muncă după ce copilul împlinește 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități. Această sumă se acordă până când copilul împlinește vârsta de 3, respectiv 4 ani (cel cu dizabilități).
Plata stimulentului nu mai încetează, doar se suspendă
Un alt avantaj adus de HG 536/2021 părinților care primesc deja stimulent de inserție este că plata acestuia nu mai încetează dacă nu mai au loc de muncă, așa cum era prevăzut anterior, ci doar se suspendă. Reluarea plății stimulentului de inserție se va face, la cerere, începând cu ziua următoare în care se realizează venituri supuse impozitului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la acea dată, însă numai dacă această situație apare înainte de împlinirea vârstei de trei ani, respectiv patru ani, a copilului.
Stimulent de inserție 2023. Perioadele asimilate care se iau în calcul pentru acordarea stimulentului de inserție
Ca să obții stimulentul de inserție trebuie să fi realizat venituri pentru o perioadă de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului sau datei la care s-a făcut adopția. Perioadele asimilate cuprind următoarele:
-perioadele în care părintele a fost trimis în misiune permanentă în străinătate;
-perioada în care a însoțit soțul sau soția aflat/ă în misiune permanentă în străinătate;
-perioada în care a beneficiat de indemnizație aferentă concediului pentru carantină;
-perioada în care a beneficiat de indemnizație de șomaj sau a realizat perioade de stagiu de cotizare la sistemul public de pensii;
-perioada în care s-a aflat în evidența agenției județene pentru ocuparea forței de muncă;
-perioada în care a beneficiat de concediu și de indemnizație de asigurări sociale de sănătate;
-Perioada de concediu medical pentru prevenirea îmbolnăvirii și recuperarea capacității de muncă, excluzând situațiile apărute ca urmare a unor accidente de muncă;
-perioada în care a beneficiat de pensie de invaliditate;
-perioada de șomaj tehnic;
-perioada în care a beneficiat de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului;
-perioada în care a beneficiat de concediu fără plată pentru creșterea copilului;
-perioada de trei luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată și începerea unui alt contract de muncă pe perioadă determinată;
-persoana are calitatea de doctorand;
-persoana a efectuat sau efectuează serviciu militar pe bază de voluntariat, a fost mobilizată, concentrată sau în prizonierat;
-Persoana participă la cursuri de zi ale învățământului preuniversitar inclusiv ca parte a programului „A doua șansă” sau la studii universitare (licență ori master), postuniversitare, în țară sau străinătate;
-Persoana se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea unei alte forme de învățământ preuniversitar, frecventat la zi;
-Persoana se află în perioada dintre încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea cursurilor pentru învățământul universitar, cursuri la zi;
-Persoana se află în perioada de 60 de zile de la încheierea cursurilor de învățământ obligatoriu, preuniversitar, universitar etc. și dorește să se angajeze;
-Persoana se află în perioada dintre absolvirea studiilor universitare în domeniul medical, cu examenul de licență organizat în prima sesiune și începerea primului an de rezidențiat;
-Persoana a avut concediu fără plată pentru a participa la cursuri de perfecționare profesională, la inițiativa angajatorului.
Cine beneficiază de stimulentul de inserție 2023
Pe lângă părinții naturali ai copilului, beneficiază de stimulentul de inserție și:
-persoana care a adoptat un copil;
-persoana căreia i s-a încredințat spre adopție un copil sau care are un copil în plasament, ori în plasament în regim de urgență (atenție: asistentul maternal poate beneficia de acest drept numai pentru copiii săi naturali);
-persoana care a fost numită tutore.
În aceste situații, se ia în calcul perioada de 12 luni anterioare celei în care s-a făcut adopția/a fost făcută încredințarea/a fost făcută încredințarea/s-a instituit plasamentul sau tutela, după caz.
Pașii necesari obținerii stimulentului de inserție 2023
Obținerea stimulentului de inserție nu se acordă automat, ci în urma unei cereri.
PASUL 1 – informarea angajatorului că vrei să-ți reiei activitatea
Dacă ești salariată/salariat și vrei să te întorci la muncă înainte de a se finaliza concediul de creșterea copilului, ai obligația să informezi angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte de a-ți relua activitatea. Dacă părintele respectă această obligație, angajatorului îi este interzis să restricționeze accesul acestuia la stimulentul de inserție.
Angajatorul îți va elibera o adeverință din care reiese data reluării activității și perioada de concediu creștere copil, care îți este necesară la depunerea dosarului pentru obținerea stimulentului de inserție.
PASUL 2 – acte pentru obținerea stimulentului de inserție 2023
Următoarele actele, în copie xerox și original, se depun de către unul dintre reprezentanții legali ai copilului la direcțiile de asistență socială din orașul unde locuiești sau la primărie (dacă localitatea nu are o direcție de asistență socială), în termen de termen de 30 zile de la data reluării activității:
-cerere tip pentru acordarea stimulentului de inserție;
-actele de identitate ale părinților copilului (mama și tatăl copilului);
-certificatul naștere al copilului pentru care se solicită dreptul;
-certificatul de căsătorie;
-dovada eliberată de către angajator/angajatori din care să reiasă data cu care începe activitatea (decizie/dispoziție de reluare a activității) sau contractul de muncă (pentru persoanele care încep activitatea la alt loc de muncă decât la cel unde au avut suspendat contractul de muncă);
-adeverință tip completată de angajator/angajatori;
-adeverință ANAF pentru anul nașterii copilului și pentru anul anterior nașterii copilului (pentru persoanele care au obținut venituri din activități independente);
-extras de cont pentru persoanele care solicită plata prin transfer bancar (lista băncilor se poate consulta pe site-ul APISMB); titularul extrasului de cont trebuie să fie același cu titularul dosarului;
-declarația beneficiarului;
-declarația celuilalt părinte;
-dosar cu șină.
PASUL 3 – termenele de depunere a cererilor pentru acordarea stimulentului de inserție 2023
Dreptul reprezentând stimulentul de inserție se cuvine după cum urmează:
a) începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptățită își reia activitatea profesională, după terminarea concediului de maternitate și realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor codului fiscal, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la această dată;
b) de la data nașterii copilului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente. În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi indemnizație pentru creșterea copilului, stimulentul se acordă după expirarea zilelor aferente concediului postnatal;
c) de la data adopției, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredințării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situații, inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute la lit. a), b) si c);
e) începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul indemnizației pentru creșterea copilului realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor codului fiscal, și plata acesteia se suspendă, dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile de la această dată.
Cele mai frecvente întrebări ale părinților
Ce se întâmplă cu stimulentul dacă rămân fără serviciu?
Plata stimulentului de inserție nu încetează, ci doar se suspendă, dacă părinții nu mai obțin venituri din muncă. Reluarea plății stimulentului de inserție se va face, la cerere, începând cu ziua următoare în care se realizează venituri impozabile. Cererea trebuie depusă în termen de 60 de zile de la acea dată. Însă numai dacă această situație apare înainte de împlinirea vârstei de trei ani, respectiv patru ani, a copilului.
Care sunt motivele de sistare a plăților stimulentului de inserție?
Motivele de suspendare a plății stimulentului de inserție sunt următoarele:
-beneficiarul este decăzut din drepturile părintești;
-beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
-beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea încredințării copilului spre adopție;
-beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea menținerii măsurii de plasament;
-beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
-copilul este abandonat ori este internat într-o instituție de ocrotire publică sau privată;
-beneficiarul a decedat;
-în situația în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 12;
-se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate.
Cum se poate schimba părintele beneficiar în cazul stimulentului de inserție?
Da, numai dacă celălalt părinte solicită acordarea dreptului la stimulentul de inserție și sunt îndeplinite condițiile de acordare.
Cum se procedează în cazul în care unul dintre părinți se află în plata stimulentului de inserție și în această perioadă se naște cel de-al doilea copil? Se poate acorda stimulent de inserție pentru primul copil și concediu și indemnizație pentru cel de-al doilea?
Se poate opta fie pentru continuarea acordării stimulentului până la împlinirea de către primul copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fie pentru acordarea concediului și a indemnizației lunare pentru cel de-al doilea copil.
Pentru această perioadă, cele două drepturi nu se pot cumula și nu se aplică prevederile art. 9 alin. (4) din ordonanța de urgență, respectiv majorarea cuantumului indemnizației.
Se poate pune poprire pe stimulentul de inserție?
Da, din luna mai 2021. Curtea Constituțională a decis că stimulentul de inserție se supune executării silite. Adică poate fi poprită în cazul în care părintele beneficiar are plăți restante (amenzi, rate la credite sau alte datorii). Nu vei fi anunțat în prealabil, nu se trimit somații de plată în cazul popririlor. Codul de procedură civilă spune că limitele până la care pot fi urmărite aceste venituri sunt următoarele:
-până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii;
-până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun