Statul român îi hrănește pe bolnavii internați în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi. Alocația bolnavilor nu a mai crescut din 2016
Statul român îi hrănește pe bolnavii internați în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi pentru fiecare pacient. Cei cu boli grave, precum cancer, diabet sau TBC au alocată o sumă puțin mai mare.
Chiar și așa, managerii și bucătăresele din unitățile medicale trebuie să drămuiască banii cu grija. Unii pacienți refuză însă hrana și preferă să le aducă rudele mâncare de acasă.
Şi în centrele de plasament, case rezidenţiale sau azile de bătrâni există un plafon de 16 lei pentru hrană.
Ministerul Sănătăţii spune că norma de hrană nu se actualizează anual, în funcţie de inflaţie. Ultima oara, alocaţia a fost majorată în 2016. Pacienţii cu lepră au primit mai mulţi bani acum un an.
Ceva mai norocoşi vor fi deţinuţii. Ministerul Justiţiei vrea să majoreze indemnizaţia de hrană a acestora. Autorităţile spun că sumele se modifică atunci când preţul alimentelor creşte cu peste cinci la sută faţă de luna în care s-a stabilit ultima valoare. Indemnizaţiile pentru hrana detinuţilor au fost majorate ultima dată în septembrie 2018.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Informații noi despre cometa 3I/ATLAS: ,,Este de peste 40 de ori mai mare decât valoarea din oceanele Pământului”
Informații noi despre cometa 3I/ATLAS: ,,Este de peste 40 de ori mai mare decât valoarea din oceanele Pământului” Astronomii care au analizat o cometă interstelară cu ajutorul unui radiotelescop au obținut indicii noi despre momentul și locul formării acestui corp ceresc. Cometa, denumită 3I/ATLAS, a stârnit interes la nivel global după ce a fost observată […]
Producătorul de bunuri de curățenie Misavan, investiție de 9 milioane euro în Alba: Va construi un centru logistic în județ, care va deveni hubul principal al operaţiunilor grupului
Producătorul de bunuri de curățenie Misavan, investiție de 9 milioane euro în Alba: Va construi un centru logistic în județ, care va deveni hubul principal al operaţiunilor grupului Producătorul de bunuri de curățenie Misavan va investi 9 milioane euro în Alba prin construirea unui centru logistic în județ, care va deveni hubul principal al operaţiunilor […]
3 mai 2026 | Ziua Internațională a Libertății Presei: Ce loc ocupă România în clasament. A ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani
Ziua Internațională a Libertății Presei: Ce loc ocupă România în clasament. A ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani România a urcat pe locul 49 în clasamentul mondial al libertății presei, marcând o îmbunătățire față de anul trecut, însă situația rămâne una „problematică”. Raportul atrage atenția asupra influenței politice asupra instituțiilor […]