Actualitate

Statistică: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete, în scădere pe serie brută cu 21,5% în ianuarie 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul cifrei de afaceri în comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în luna ianuarie 2018 cu 21,5%, pe serie brută, și cu 3,6% pe serie ajustată, comparativ cu luna precedentă, în special ca urmare a rezultatelor înregistrate în comercializarea autovehiculelor și în comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.

Petrecerea Divorțaților

”În luna ianuarie 2018, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete față de luna precedentă a scăzut, atât ca serie brută, cu 21,5%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,6%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piață prestate populației față de luna precedentă a scăzut, atât ca serie brută, cu 14,0%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 4,6%. Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 13,1% fiecare”, se arată în comunicat.

De asemenea, afacerile pentru serviciile de piață prestate populației, față de luna corespunzătoare a anului precedent au crescut, atât ca serie brută, cu 9,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 8,8%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 21,5% pe fondul scăderilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (-26,3 %), activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor (-24,8%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-9,6%).

În schimb, comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente și întreținerea și repararea motocicletelor a crescut cu 5,4%.

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, serie brută, în luna ianuarie 2018, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 14% din cauza scăderilor înregistrate la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-27,8%), activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (-25,1%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-22,3%), activitățile de spălare, curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană (-11,5%) și la activitățile hotelurilor și restaurantelor (-6,2%).

Comparativ cu ianuarie 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creștere cu 13,1% pe fondul creșterilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (+20%), comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+14,9%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+9,4%).

Pe de altă parte, activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor au scăzut cu 2,3%.

”Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în luna ianuarie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 9,7% mai mare comparativ cu luna ianuarie 2017, provenită de la activitățile de spălare, curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană (+19,3%), activitațile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+16,9%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (+12,3%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+4,1%) și de la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+0,5%)”, arată comunicatul INS.

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna ianuarie 2018 a crescut cu 8,8% comparativ cu luna ianuarie 2017.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce intrăm în supermarket pentru trei produse și ieșim cu sacoșele pline? Capcana ofertelor care ne golește portofelul și umple coșul de gunoi O vizită de câteva minute la supermarket se poate transforma, de multe ori, într-o sesiune de cumpărături neplanificate. Intrăm pentru câteva produse, dar ieșim cu sacoșele pline, după ce am cedat […]

Citește mai mult

Actualitate

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de la care un minor poate răspunde penal pentru faptele sale, coborâtă sub 14 ani: Schimbare discutată după incidentele tot mai frecvente din școli Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat luni, într-un interviu la Adevărul, că vor fi luate o serie de măsuri, în urma incidentelor recente din școli. Printre acestea, se află și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce țări din Europa sunt principalii parteneri de comerț exterior ai județului Alba: Ce arată datele statistice din iulie 2026 Principalii parteneri de relații internationale ai județului Alba, dupa ponderea în valoarea totală a exporturilor și importurilor, au fost, în iulie 2026, Germania (57,9%), Italia (7,8 %) și Franța (6,5%) – la export, respectiv Germania (55,6%), […]

Citește mai mult