Actualitate

Statistică: Afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete, în scădere pe serie brută cu 21,5% în ianuarie 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Volumul cifrei de afaceri în comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în luna ianuarie 2018 cu 21,5%, pe serie brută, și cu 3,6% pe serie ajustată, comparativ cu luna precedentă, în special ca urmare a rezultatelor înregistrate în comercializarea autovehiculelor și în comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.

”În luna ianuarie 2018, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete față de luna precedentă a scăzut, atât ca serie brută, cu 21,5%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 3,6%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piață prestate populației față de luna precedentă a scăzut, atât ca serie brută, cu 14,0%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 4,6%. Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 13,1% fiecare”, se arată în comunicat.

De asemenea, afacerile pentru serviciile de piață prestate populației, față de luna corespunzătoare a anului precedent au crescut, atât ca serie brută, cu 9,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 8,8%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 21,5% pe fondul scăderilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (-26,3 %), activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor (-24,8%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-9,6%).

În schimb, comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente și întreținerea și repararea motocicletelor a crescut cu 5,4%.

În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, serie brută, în luna ianuarie 2018, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 14% din cauza scăderilor înregistrate la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-27,8%), activitățile agențiilor turistice și tur-operatorilor (-25,1%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-22,3%), activitățile de spălare, curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană (-11,5%) și la activitățile hotelurilor și restaurantelor (-6,2%).

Comparativ cu ianuarie 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o creștere cu 13,1% pe fondul creșterilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (+20%), comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+14,9%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (+9,4%).

Pe de altă parte, activitățile de întreținere și repararea autovehiculelor au scăzut cu 2,3%.

”Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în luna ianuarie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 9,7% mai mare comparativ cu luna ianuarie 2017, provenită de la activitățile de spălare, curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană (+19,3%), activitațile agențiilor turistice și tur-operatorilor (+16,9%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (+12,3%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+4,1%) și de la activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+0,5%)”, arată comunicatul INS.

Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna ianuarie 2018 a crescut cu 8,8% comparativ cu luna ianuarie 2017.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alte 11 decese din cauza gripei în România: Câte s-au înregistrat de la debutul sezonului gripal 2025-2026

Mif Lorena

Publicat

în

Alte 11 decese din cauza gripei în România: Câte s-au înregistrat de la debutul sezonului gripal 2025-2026 Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că, săptămâna trecută, au murit 11 persoane din cauza gripei. De la începutul sezonului au fost raportate 68 de decese cauzate de gripă. „În săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie, 112.896 […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Vidră surprinsă într-o pădure din Apuseni: Animalul s-a bălăcit într-un râu ca la SPA

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vidră surprinsă într-o pădure din Apuseni: Animalul s-a bălăcit într-un râu ca la SPA O vidră a fost surprinsă recent în Parcul Natural Apuseni, bucurându-se de apele unui râu aproape înghețat, într-o scenă care pare desprinsă dintr-un „spa” natural. Extrem de agile, vidrele sunt mamifere acvatice adaptate perfect mediului lor, capabile să se scufunde timp […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce conține pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce conține pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan: Bonificație de 3% la impozitul pe venit, creșterea plafonului pentru TVA la încasare și super-deduceri pentru cheltuielile suportate de unele firme În ședința de joi, 5 februarie 2026, a Guvernului Bolojan a fost prezentat într-o primă lectură, „pachetul de relansare economică”. Conform draft-ului aflat în […]

Citește mai mult