Stadiul Dosarului Revoluției, la 29 de ani de la evenimentele din decembrie 1989

Evenimentele din România anilor ’89 fac în prezent obiectul cercetărilor într-o cauză penală, având ca obiect infracţiuni contra umanităţii, fiind inculpat, printre alţii, şi Ion Iliescu.

Dosarul Revoluţiei este, potrivit anchetatorilor, într-un stadiu în care „procurorii au avansat substanţial”, însă niciunul dintre cei vizaţi nu a fost încă trimis în judecată. Procurorii Secţiei Parchetelor Militare anunţau în septembrie că au audiat peste 4.500 din persoanele citate în dosarul Revoluţiei, că au studiat documente trimise de SRI şi au cerut ataşarea la dosar a unora dintre ele. Parchetul transmite că, pentru audierile din acest dosar, prin ordonanţă, s-a dispus delegarea procurorilor militari de la unităţile de parchet din subordine şi a organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Poliţia Capitalei.

Astfel, cei aproape 29 de ani care au trecut de la evenimentele din 1989 pot fi consideraţi prima parte a unei proceduri judiciare, cercetarea penală, urmând apoi cercetarea judecătorească.

La aproape trei decenii de la evenimentele din 1989, subiectul generic denumit Dosarul Revoluţiei face obiectul unei anchete împărţită în două „capitole”. Separarea are ca punct de referinţă data de 27 decembrie 1989, mai exact apariţia Decretului-Lege nr. 2 care făcea distincţie între puterea executivă şi legislativă, de aici rezultând cine răspunde şi, mai exact, pentru ce.

Prima parte vizează fapte comise de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi alţi „fruntaşi” ai Frontului Salvării Naţionale între 22 şi 27 decembrie 1989, atunci când Consiliul FSN concentra atât puterea executivă cât şi pe cea legislativă. Ancheta ar trebui să răspundă la scandările celor care au ieşit în stradă, acum 30 de ani – „Cine a tras în noi după 22?”.

A doua parte vizează evenimentele petrecute după data de 27 decembrie, mai exact după ce Ion Iliescu au devenit şeful statului. Cu privire la această perioadă, urmărirea penală a fost extinsă din prima cauză. Dosarul Revoluţiei fusese clasat în octombrie 2015, deoarece procurorii de atunci au considerat că unele fapte s-au prescris, iar altele au fost comise de persoane care între timp au decedat. Argumentul principal pentru care Dosarul Revoluţiei era „îngropat” atunci era că în perioada 22-27 decembrie 1989 în România s-a creat „un vid de putere” pe fondul căreia s-au întâmplat toate acele evenimente sângeroase. Cercetarea s-a axat pe faptele comise înainte şi după fuga lui Nicolae Ceauşescu.

Clasare pentru autoritate de lucru judecată

Astfel, procurorii reţineau că în perioada 16-22 decembrie Ceauşescu şi Partidul s-au implicat în reprimarea manifestaţiilor care au pornit de la Timişoara, Bucureşti, apoi au cuprins întreaga ţară. Numai odată cu execuţia lui Nicolae Ceauşescu la Târgovişte, anchetatorii au considerat că tot ce a urmat datei de 22 decembrie (n.r. – fuga dictatorului cu elicopterul) intră în autoritatea de lucru judecat.

Raportat la perioada din 22 decembrie şi până la sfârşitul anului 1989, procurorii militari au reţinut, în ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei că aceasta a fost caracterizată „prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos”.

Sintagma „vid de putere” s-a regăsit în centrul reluării anchetei un an mai târziu, în 2016. E drept, autorităţile nu au procedat la redeschiderea dosarului din proprie iniţiativă: o decizie a CEDO din 2011 obliga România să investigheze „cu celeritate” Dosarul Revoluţiei şi statua că faptele în urma cărora sute de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte mii au fost rănite sunt imprescriptibile.

În 2017 au venit şi primele explicaţii în legătură cu redeschiderea dosarului: „Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidenţial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat şi comportamentul forţelor militare înainte, în timpul şi după pătrunderea revoluţionarilor în sediul Comitetului Central. Totodată, a fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România.

Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere”, transmitea procurorul militar Marian Lazăr de la Parchetul General.

Anchetatorii s-au edificat şi cu privire la declanşarea şi executarea diversiunii militare, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989.

„Ordine militare diversioniste”

„Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare”, declara procurorul militar.

Magistraţii au mai clarificat, în cadrul dosarului, şi succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

„Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia”, a mai explicat Marian Lazăr.

Dosarul Revoluţiei de la Timişoara

Dosarul Revoluţiei a prins „avânt” la aproape un deceniu de la condamnarea definitivă a generalilor Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac la câte 15 ani de închisoare cu executare. Cei doi au primit decizia definitivă în 2008 pentru faptele comise ca militari de rang înalt în 1989 la Timişoara. Pe tot parcursul celui de-al doilea ciclu procesual – Stănculescu şi Ghiţac au mai fost judecaţi şi condamnaţi la 15 ani între anii 1997 şi 2000, însă au obţinut rejudecarea – cei doi generali s-au declarat nevinovaţi şi s-au considerat singurii „ţapi ispăşitori”.

În 4 aprilie 2007, un complet de trei judecători al instanţei supreme a hotărât condamnarea la câte 15 ani de închisoare a celor doi generali în rezervă şi degradarea militară a lor, fiind găsiţi vinovaţi de acuzaţiile de omor deosebit de grav în dosarul revoluţiei de la Timişoara. Cei doi au făcut recurs împotriva hotărârii de condamnare a lor, dar au pierdut un an mai târziu. Starea de sănătate a celor doi şi vârsta lor înaintată nu le-a permis să execute în totalitate pedeapsa. Atât Victor Atanasie Stănculescu, cât şi Mihai Chiţac au formulat cereri de întrerupere sau de suspendare a executării pedepsei pe motive medicale.

Generalul Mihai Chiţac – degradat militar la rangul de soldat – a murit în 2010 în timpul celei de-a cincea întreruperi a executării pedepsei, atunci când suferise o intervenţie chirurgicală.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, de asemenea degradat militar până la cel mai mic rang, a murit în vara anului 2016, la scurt timp după ce suferise un atac vascular cerebral. El fusese eliberat doi ani mai devreme, în 2014, după executase 5 din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat.

Sursa: mediafax.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI