Rămâi conectat

Curier Județean

SPRIJIN și servicii sociale pentru peste 250 de copii din Alba Iulia aflați în risc de separare de familie: Un nou centru de zi va funcționa în fostul sediu „Academia Doamnelor”

Lucian Daramus

Publicat

în

SPRIJIN și servicii sociale pentru peste 250 de copii din Alba Iulia aflați în risc de separare de familie: Un nou centru de zi va funcționa în fostul sediu „Academia Doamnelor”

Alba Iulia face un pas semnificativ în sprijinirea copiilor aflați în situații de risc prin implementarea proiectului Centrul de Zi pentru Copii „ReCreativ”. Acest proiect, cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, vizează prevenirea separării copiilor de familie prin facilitarea accesului la servicii specializate și măsuri de acompaniere a familiei.

Prin această inițiativă, 266 de copii aflați în risc de separare de familie vor beneficia de sprijin și servicii sociale menite să le ofere stabilitate și oportunități de dezvoltare. Implementarea proiectului include înființarea unui Centru de Zi pentru Copii, unde aceștia vor avea acces la activități educative, recreative și de dezvoltare personală, precum și la suport specializat pentru menținerea în familie, mai exact crearea unui serviciu inovator de îngrijire copii la domiciliu.

Citește și: Câți funcționari publici de la CJ Alba a trimis acasă decizia ICCJ care nu mai permite cumulul pensiei cu salariul pentru bugetari

Locația aleasă pentru desfășurarea acestui proiect este o clădire a Primăriei Alba Iulia, în care anterior își desfășura activitatea departamentul „Academia Doamnelor”. Este important de menționat că acest departament va beneficia în continuare de susținere și își va continua activitatea, fiind doar relocat într-un alt spațiu public, o posibilitate în acest sens fiind Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, în care activează deja o parte din beneficiarele academiei. În acest fel, municipalitatea asigură atât continuitatea activităților Academiei Doamnelor, cât și dezvoltarea unui proiect important pentru Alba Iulia, de aproape 2 milioane de euro -fonduri nerambursabile-, esențial pentru viitorul copiilor vulnerabili din comunitatea noastră.

Proiectul Centrului de Zi pentru Copii „ReCreativ” se desfășoară pe o perioadă de trei ani, între 1 februarie 2025 și 31 ianuarie 2028, având o valoare totală de 9,6 milioane de lei. Fondurile sunt alocate pentru asigurarea serviciilor sociale, activităților de suport pentru copii și familiile acestora, dar și pentru crearea unor noi locuri de muncă în domeniul asistenței sociale.

Prin acest proiect, unic în țară, Alba Iulia demonstrează, încă o dată, preocuparea pentru incluziunea socială și pentru asigurarea unor condiții optime de dezvoltare pentru copiii aflați în dificultate. Centrul de Zi pentru Copii „ReCreativ” nu este doar un spațiu fizic, ci o șansă reală la un viitor mai bun pentru generațiile viitoare. Acesta va deveni un loc sigur și prietenos pentru copii, unde vor putea învăța, se vor juca și își vor dezvolta abilități esențiale pentru viață. Alegerea acestei locații a fost motivată de nevoia de a oferi copiilor aflați în situații vulnerabile un spațiu adecvat, bine echipat și accesibil. 

În același timp, ne-am asigurat că activitățile Academiei Doamnelor continuă în locații potrivite pentru nevoile acestora. Acest proiect reflectă angajamentul nostru de a sprijini categoriile sociale vulnerabile și de a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii municipiului Alba Iulia. În ciuda opoziției venite din partea unor persoane care pun pe primul loc propriile interese și care deseori sunt împotriva inițiativelor administrației locale, acest proiect, în valoare de aproape 2 milioane de euro, ca și altele menite să aducă beneficii albaiulienilor, se va concretiza”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.

Proiectul urmărește nu doar sprijinirea copiilor, ci și implicarea familiilor lor, oferindu-le consiliere și resurse necesare pentru a depăși dificultățile cu care se confruntă. În acest mod, se contribuie la întărirea legăturilor familiale și la prevenirea excluziunii sociale. Alba Iulia continuă să fie un exemplu de oraș preocupat de binele cetățenilor săi, investind în educație, protecție socială și incluziune.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier pe DN67C – Transalpina: Patru persoane rănite după coliziunea dintre două mașini în zona Baraj Tău Bistra

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN67C – Transalpina: Coliziune între două mașini în zona Baraj Tău Bistra Un accident rutier a avut loc luni după-masa, în jurul orei 17.00, pe DN67C – Transalpina. Două mașini s-au ciocnit în zona Baraj Tău Bistra. Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier pe DN 75: Două mașini s-au ciocnit pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 40.500 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 18 – 22 august 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 40.500 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 18 – 22 august 2025 Inspectorii ITM Alba au depistat o persoană fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 18-22 august 2025. Au fost aplicate amenzi în valoare de 40.500 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | AMENZI de 8.500 de lei date de jandarmii din Alba la evenimentele din weekend de la Alba Iulia și Întregalde: 200 de articole de îmbrăcăminte confiscate în Talcioc

Lucian Daramus

Publicat

în

AMENZI de 8.500 de lei date de jandarmii din Alba la evenimentele din weekend de la Alba Iulia și Întregalde În perioada 22 – 24 august 2025, pe lângă asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimetele desfășurate pe raza județului, au fost efectuate 7 activități de intervenție preventivă la evenimentele desfășurate la Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea