Spor de 15% din salariul de bază pentru o anumită categorie de bugetari, din octombrie. Care sunt aceștia
Printr-o Hotărâre de Guvern aprobată în septembrie s-a stabilit ca persoanele care deţin un certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat şi boli rare să beneficieze de un spor de 15% din salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie sau indemnizaţia de încadrare.
Până acum, doar nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat beneficiau de acest spor, situaţie care genera discriminări
între persoanele cu handicap.
Aplicare din octombrie
Hotărârea de Guvern a fost publicată pe 25 septembrie în Monitorul Oficial. Cum hotărârile se aplică imediat ce apar în Monitorul Oficial, rezultă că prima lună în care sporul va fi acordat este chiar cea în curs.
Pentru a beneficia de sporul de 15%, bugetarii trebuie să ducă certificatul de încadrare în gradul de handicap la instituţia la care lucrează.
Firmele private şi entităţile publice cu peste 50 de angajaţi au obligaţia de a angaja un număr minim de persoane cu handicap, conform legislaţiei în vigoare.
Dacă nu fac asta, ele datorează lunar statului o sumă de bani calculată la salariul minim brut.
Ajutoare de la buget
Angajatorii care încadrează şomeri, tineri absolvenţi sau persoane cu handicap primesc din luna iulie o subvenţie de la stat în valoare de 2.250 de lei.
Anterior, această valoare era de 900 de lei. Aceeaşi subvenţie se acordă şi firmelor care angajează şomeri sau absolvenţi.
Facilităţi pentru integrare
De asemenea, persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat, familia sau persoana care are în îngrijire un copil cu handicap grav sau accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suporta din bugetul de stat.
Persoanele cu handicap sunt scutite de impozitul pe venit. Scutiri se mai aplică şi la impozitul pe casă şi terenul aferent, dar şi pe maşină, în caz că deţin în proprietate.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
