Spitalul Municipal Aiud va fi dotat cu un computer tomograf. Primăria vizează investiții în ambulatoriu
Spitalul Municipal Aiud va fi dotat cu un computer tomograf, iar primăria vizează modernizarea și extinderea ambulatoriului, a scris, miercuri, pe Facebook, administratorul public, Liviu Florea.
”Când am vorbit, pentru prima dată, despre intenția de a achiziționa un #Computer #Tomograf pentru Spitalul Municipal Aiud – SPA, a părut un obiectiv de neatins. Dar iată că aiudenii au demonstrat, încă o dată, că se pot aduna în jurul unui obiectiv care unește: #sănătatea #comunității. După nenumărate refuzuri primite de la Ministerul Sănătății, noi, comunitatea, am reușit, prin forțe proprii (buget local, sponsorizări), achiziționarea acestui aparat performant, indespensabil oricărui spital care se dorește a se dezvolta.
A fost semnat contractul de achiziție al Sistemului Computer Tomograf pentru dotarea Spitalului Municipal din Aiud. Acesta urmează a fi livrat și plătit integral până la sfârșitul acestui an”, a precizat Liviu Florea.
Spitalul se află în subordinea primăriei.
”Mai mult, #investițiile nu se opresc aici. Dincolo de renovarea spațiului care va găzdui CT-ul, am depus și #proiectul care vizează #reabilitarea, #extinderea și #dotarea #ambulatoriului (policlinicii, cum este cunoscut) și care se află în evaluare. Și cu puțin noroc, va deveni o realitate.
Prin intermediul acestui proiect, #fonduri #europene de peste #10milioane de lei vor fi investite în spitalul din Aiud. Pentru că #nepasă”, potrivit sursei citate.
FOTO arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital
Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]
VIDEO | „Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei
„Loganul zburător” dintr-un oraș din Alba, invenția ieșită din comun a unui localnic. Povestea mașinii zidite în peretele casei O mașină Dacia Logan încastrată în peretele unei case din Teiuș continuă să stârnească uimire și curiozitate în rândul celor care trec prin zonă. În spatele construcției neobișnuite se află Vasile Teasc, un localnic cu imaginație […]
VIDEO | Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1
Haos pe autostrada A10 Sebeș–Turda! Coloană de mașini de 3 kilometri la coborârea spre Decea după închiderea unui sens de circulație. Trafic îngreunat și pe DN1 Închiderea circulației pe un tronson al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda a provocat ambuteiaje serioase duminică seara. Coloana de mașini care se întindea pe aproximativ 3 kilometri s-a format pe sensul […]
