Sorin Bumb, deputat PNL Alba: Măsuri concrete de ajutorare a firmelor și cetățenilor afectați de epidemia COVID 19
În prima ședință a cabinetului Orban de după declanșarea stării de urgență, Guvernul a luat o serie de măsuri pentru a-i proteja pe românii afectați de această epidemie dar și pentru a susține firmele a căror
activitate este puternic lovită de schimbările economice care se petrec în această perioada.
Astfel, pentru angajații care intră în șomaj tehnic, Statul va suporta, prin intermediul ANOFM, plata a 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut. Este o măsură cave vine în sprijinul persoanelor afectate direct sau indirect de această epidemie și a firmelor la care ei lucrează, care le va permite să treacă cu bine prin criză și să revină la serviciu după încetarea epidemiei și reluarea normală a activității. Numeroase firme sunt deja afectate, confruntându-se cu reduceri drastice ale veniturilor sau încasărilor, fie că e vorba de cele afectate direct, care și-au întrerupt total sau parțial activitatea, cum sunt cele din industria ospitalității, fie că e vorba de firme afectate indirect, pentru că au fost afectate de schimbările bruște apărute în piață.
Aceste firme vor trebui să depună o declarație pe proprie răspundere pentru a primi ajutor, condiția de acordare fiind să le fi scăzut veniturile cu minim 25%. În plus, este o măsură care previne răspândirea virusului și asigură protecția sănătății acestor angajați, care nu vor mai fi nevoite să intre în contact cu alte persoane și vor putea sta acasă.
În paralel au fost crescute și garanțiile guvernamentale pentru creditele acordate IMM-urilor cu 5 miliarde de lei, în primă fază, alte 5 miliarde de lei fiind disponibile, dacă este necesar. Astfel, IMM-urile care au nevoie să se împrumute pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru, vor beneficia de garanții din partea statului și de o dobândă a creditului subvenționată cu 100%.
Pentru că este foarte important ca măsurile economice să fie susținute de o bună disciplină și de asigurarea unui climat de siguranță deplină, o serie de măsuri au fost luate pentru protejarea cetățenilor și a bunurilor lor. Astfel, au fost mărite pedepsele pentru fals în declarații, tocmai pentru a evita cazurile în care cetățeni întorși din țări cu număr mare de cazuri se sustrag carantinei sau izolării, mințind în declarațiile oficiale pe care trebuie să le dea autorităților. Au fost majorate pedepsele și pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii răspândirii epidemiei. Astfel, începând de astăzi, cei care mint în declarații sau care fug din carantină sau din izolare vor avea dosar penal. Nu putem tolera ca persoane care nu respectă aceste reguli să umble de capul lor prin sate și orașe, riscând să îmbolnăvească alți oameni. Trebuie să-i protejăm pe cei care respectă legea și deciziile autorităților, ajutând astfel în lupta cu această boală.
Sorin Ioan BUMB,
Deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție
Sute de steaguri cumpărate de Primăria Alba Iulia: Cât au costat. Lista de achiziție Primăria Alba Iulia a făcut marți, 3 noiembrie 2026, o achiziție directă de steaguri, în valoare de 28.867,00 lei (echivalentul a 5.399,03 euro), fără TVA, de la o companie locală. Lista de achiziție cuprinde opt poziții, însumând 399 de bucăți, în […]
Update Video | Accident rutier în zona Gării din Alba Iulia: 5 autovehicule implicate. Traficul este îngreunat
Accident rutier în zona Gării din Alba Iulia: 5 autovehicule ar fi implicate. Traficul este îngreunat Polițiștii din Alba intervin în zona Gării din Alba Iulia, pe Bulevardul Ferdinand I, unde, din primele date, s-a produs un accident rutier în care ar fi implicate 5 autovehicule. Traficul este îngreunat în zona incidentului rutier. ,,Traficul rutier […]
