Șoferul băut care a ucis un pieton la Cergău și a fugit de la locul accidentului, reținut de polițiști: A fost întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă
Șoferul băut care a ucis un pieton la Cergău și a fugit de la locul accidentului, reținut de polițisti: A fost întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă
Tânărul din Cergău care, beat fiind, a provocat un accident rutier mortal și a fugit de la locul producerii lui, a fost reținut. Azi, 13 noiembrie, va fi prezentat în fața magistraților, pentru dispunerea măsurilor legale.
La data de 12 noiembrie 2019, polițiștii din Blaj au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față
de un tânăr de 25 de ani, din Cergău, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
Tânărul este cel care, fiind sub influența alcoolului, a provocat, în seara zilei de 11 noiembrie 2019, un accident rutier, soldat cu decesul unui pieton, iar după producerea acestuia a încercat să scape de răspundere și s-a ascuns.
În cursul zilei de azi, 13 noiembrie, reținutul va fi prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
La data de 11 octombrie 2019, în jurul orei 23,00, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată, printr-un apel pe 112, cu privire la faptul că pe strada Principală din localitatea Cergău, se află o persoană căzută pe carosabil.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este vorba despre un bărbat de 61 de ani, din Cergău, care avea o lovitură ca cap, inițial fiind în stare conștientă.
Ulterior, echipajul SMURD ajuns la fața locului a constatat că victima prezenta inclusiv leziuni la picioare. Starea acesteia s-a agravat, fiind supusă manevrelor de resuscitare, care nu au avut succes, fiind declarat decesul.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul a fost victima unui accident rutier și au demarat verificărilor în vederea identificării autoturismului și persoanelor implicate.
La scurt timp a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Cergău, în legătură cu care s-a stabilit că a provocat accidentul rutier. Acesta era sub influența băuturilor alcoolice și conducea un autoturism neînmatriculat. Polițiștii au constatata că el a sunat pe 112, după care, în încercarea de a scăpa de răspundere, s-a ascuns, cu autoturismul, pe un drum de la marginea satului.
În urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemie.
Pe numele său au fost întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
OFICIAL | Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul
Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, joi, 26 martie 2026, cu unanimitate de voturi un proiect de hotărîre privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” – post – mortem – halterofilului Andrei Socaci. După […]
Mesaj de mulțumire din partea unei paciente către echipa medicală de la Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Mi-au fost făcute toate investigațiile și m-au pus pe picioare”
Mesaj de mulțumire din partea unei paciente către echipa medicală de la Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Mi-au fost făcute toate investigațiile și m-au pus pe picioare” Un nou mesaj de mulțumire a fost transmis de către o pacientă a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, de această dată, echipei medicale de […]
REZULTATE olimpiada de RELIGIE 2026, cultele Ortodox, Greco-Catolic și Romano-Catolic, Penticostal și Baptist. Care sunt elevii din Alba calificați în faza națională
REZULTATE olimpiada de RELIGIE 2026, cultele Ortodox, Greco-Catolic și Romano-Catolic, Penticostal și Baptist. Care sunt elevii din Alba calificați în faza națională Sâmbătă, 14 martie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei de Religie, nivel gimnazial și liceal, pentru cultele ortodox, baptist/creștin după Evanghelie, romano-catolic […]
