Curier Județean

Șoferiță condamnată la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Victima se deplasa pe bicicletă și era sub influența băuturilor alcoolice

Unirea Ziarul

Publicat

în

Șoferiță condamnată la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Victima se deplasa pe bicicletă și era sub influența băuturilor alcoolice

O femeie de 31 de ani, din orașul Baia de Arieș, care a comis în urmă cu aproape 5 ani o faptă de ucidere din culpă, a fost condamnată la închisoare cu suspendare.

Aceasta conducea un autoturism pe raza comunei Bistra și a accidentat mortal un bărbat care se deplasa pe bicicletă. Victima avea 80 de ani și era sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care judecătorul a reținut un grad de vinovăției al acesteia în procent de 20 la sută.

”La data de 15 decembrie 2019, în timp ce conducea autoturismul marca Opel, pe DN 75, în localitatea Lupșa, nu l-a observat și nu a acționat sistemul de frânare al autoturismului, lovindu-l pe bărbat, care se deplasa pe bicicletă pe partea dreaptă, în acelaşi sens de mers, în urma accidentului rutier rezultând decesul acestuia”, se arată în hotărârea Judecătoriei Câmpeni, din 13 iunie 2024.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,82 grame la mie alcool în sânge. În fața instanței, tânăra a declarat că nu l-a observat pe bărbat și a recunoscut integral comiterea faptei. În raportul de expertiză tehnică s-a reținut faptul că femeia (V. M.) conducea cu 47 km/h, „atât în momentul apariției stării de pericol, cât și în momentul impactului cu biciclistul”, însă putea evita impactul dacă folosea frâna de urgență.

Citește și: VIDEO ŞTIREA TA: „Off Road”la intrarea în Alba Iulia! O şoferiţă grăbită a „fentat” coloana şi a luat-o cu maşina pe arătură

„Viteza de deplasare a autoturismului nu a fost un factor principal în comiterea accidentului. Biciclistul a generat o stare de pericol potențial prin faptul că a circulat pe drumul public pe timp de noapte sub influența băuturilor alcoolice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescente – reflectorizante și fără ca bicicleta să fi fost echipată cu far, lanternă, lampă spate, catadioptrii sau alte elemente reflectorizante.

Pericolul iminent a intervenit în momentul în care conducătoarea auto, inculpata s-a apropiat de biciclist la distanța de evitare a accidentului (S ev – 16,5 m) și nu a întreprins nici o acțiune pentru a evita coliziunea cu acesta. Comportamentul și acțiunile biciclistului au creat o stare de pericol potențial, acesta aflându-se în legătură indirectă de cauzalitate cu producerea accidentului. Inacțiunea inculpatei de frânare a autoturismului, care a determinat stare de pericol iminent, se află în legătură directă de cauzalitate cu producerea accidentului”, se susține în raport, potrivit hotărârii instanței.

Femeia a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.

O firmă de asigurări auto a fost obligată să achite daune morale totale în valoare de 450.000 de lei către două părți civile, rude ale victimei. Hotărârea Judecătoriei Câmpeni poate fi contestată cu apel.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin

Ioana Oprean

Publicat

în

O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]

Citește mai mult