Şoferi băuţi, fără permis, autoturisme neînmatriculate, toate „la ofertă” pe şoselele din Alba
lDuminică dimineaţa, la ora 2.04, pe raza localităţii Cut, lucrători din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control un autoturism care nu avea montate plăcuţe de înmatriculare, condus de C.G., de 44 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că şoferul autoturismului nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul pe care-l conducea nu este înmatriculat. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
lAgenţii de poliţie rutieră din Sebeş, l-au identificat pe T.V., de 36 de ani din comuna Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce conducea un autoturism, având permisul de conducere reţinut din data de 20.08.2009 pentru comiterea unei infracţiuni rutiere.
lSâmbătă, 9 iulie, la ora 23.15, pe strada Victoriei din oraşul Cugir, patrula de siguranţă publică a oprit pentru control un autoturism condus de U.P., de 51 de ani, din Cugir. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că conducătorul auto nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
lDuminică, 10 iulie, la ora 1.00, poliţiştii din Teiuş, pe strada Clujului din localitate, au oprit un autoturism condus de C.I.F., de 52 de ani, din comuna Cheţani, judeţul Mureş. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
lÎn aceeaşi zi, la ora 4.10, pe aceeaşi stradă din Teiuş, a fost oprit un autoturism condus de C.G.Z., de 31 de ani, din municipiul Aiud. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool şi nu a putut sufla în aparatul etilotest, a fost condus la Spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
lDuminică, la ora 5.30, pe strada Francesca, din Alba Iulia, A.E., de 21 de ani, localnic, a fost identificat de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aer expirat.
lLuni, 11 iulie, la 10 minute după miezul nopţii, poliţiştii din Teiuş au oprit pentru control un autoturism condus de A.D.S., de 40 de ani, din municipiul Blaj. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]