Șoferi alcoolizați din Alba Iulia și Cugir, surprinși de polițiștii rutieri în trafic
Doi șoferi din Alba Iulia și Cugir au fost surprinși de polițiștii rutieri în trafic la volan, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 8 iulie 2019, în jurul orei 23,15, polițiștii din Alba Iulia l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul, în timp ce conducea autoturismul ar fi avut alte preocupări de natură a-i distrage atenția și a intrat în coliziune cu glisiera metalică ce separă partea carosabilă de acostament, avariind și un stâlp de iluminat public.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față e conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 8 iulie 2019, în jurul orei 09,40, polițiștii din Cugir l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei din Cugir, fiind sub influența băuturilor alcoolice,
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față e conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Bărbat de 68 de ani, din Ocna Mureș, prins băut la volan: Avea o alcoolemie de 0,99 mg/litru alcool pur în aerul expirat Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost depistat sub influența alcoolului la volanul unui autoturism pe o stradă din Ocna Mures. În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a […]
Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș
Accident rutier la Ocna Mureș: Biciclist, lovit de un autoturism pe strada 8 Martie din oraș Un bărbat din Cluj-Napoca a acroșat cu autoturismul un biciclist, tot din Cluj-Napoca, pe strada 8 Martie din Ocna Mureș. Potrivit IPJ Alba, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 18.58, un bărbat, în vârstă de 43 […]
Accident rutier la Blaj: Biciclist de 61 de ani, acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat din Brașov. A fost transportat la spital
Accident rutier la Blaj: Biciclist de 61 de ani, acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat din Brașov. A fost transportat la spital Un biciclist din Blaj, în vârstă de 61 de ani a fost acroșat de o autoutilitară, condusă de un bărbat din Brașov, pe strada Calea Cluj din municipiu. Potrivit IPJ Alba, […]