Șofer norocos la Baia de Arieș: Amendă pentru depășirea vitezei, anulată în instanță după ce agentul rutier a încurcat data din calendar
Șofer norocos la Baia de Arieș: Amendă pentru depășirea vitezei, anulată în instanță după ce agentul rutier a încurcat data din calendar
Un șofer depistat de polițiștii din Baia de Arieș cu o viteză de 82 de kilometri/oră, în localitate, pe DN 75, a obținut în instanță anularea procesului verbal de contravenție pentru că agentul rutier a scris greșit data la care a fost săvârșită fapta.
În 22 august 2024, conducătorul auto Gheorghe G. a fost sancționat contravențional cu sancțiunea principală a avertismentului pentru depășirea cu 32 km/h a vitezei legal admise pe sectorul de drum din zona orașului Baia de Arieș, în localitate și cu o amendă de 330 de lei, cu sancțiunea complementară de aplicare a punctelor de penalizare, primind 4, respectiv 2 puncte de penalizare.
Imaginile surprinse de aparatul radar au pus în evidență faptul că șoferul a condus autovehiculul cu viteza de 82 km/h, prin urmare depășind cu 32 km/h limita maximă de viteză admisă pe respectivul sector de drum. Agentul rutier care a întocmit procesul verbal a trecut ca dată a săvârșirii faptei 22 aprilie, în loc de 22 august.
Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | Un șofer grăbit din Alba, „campion” la contravenții rutiere: Câte a comis în doar câteva secunde

„Petentul arată că în procesul-verbal de contravenție, încheiat la data de 22.04.2024, este consemnată luna 04, în loc de luna 08, atât ca dată a întocmirii actului sancționator, cât şi ca dată a săvârșirii contravenției. Astfel, solicită să fie avute în vedere dispozițiile art. 17 din OG nr 2/2001, care sancţionează cu nulitatea procesul-verbal de contravenție din care lipseşte mențiunea privind data comiterii contravenției. Prin urmare, prevederea legii este suficient de clară și precisă în sensul că numai lipsa cu desăvârșire a mențiunii privind data săvârşirii contravenției este motiv de nulitate expresă, iar nu şi alte erori maţeriale privind acest element al procesului-verbal contestat”, a susținut șoferul, în plângerea depusă la Judecătoria Câmpeni.
Potrivit legii, procesul-verbal de contravenție trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, data încheierii, precum şi descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei în care a fost săvârșită. IPJ Alba, în răspunsul formulat la plângerea șoferului, susține că acesta a recunoscut faptul că a fost oprit și amendat pentru depășirea vitezei în data de 22 august 2024, eroarea din document fiind corectată ulterior.
„Eroarea a fost recunoscută și de intimată (IPJ Alba) prin întâmpinare și reiese și din cuprinsul raportului agentului constatator, fiind menționată ca dată a comiterii și constatării contravenției imputate petentului data de 22.08.2024, și nu data de 22.04.2024.
Instanța reține că data faptei reprezintă un element esenţial în conţinutul procesului-verbal, care trebuie să corespundă realităţii, în caz contrar se impune anularea actului actul constatator, fiind nelegal întocmit. În plus, petentul a invocat inclusiv vătămarea constând în imposibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.
Pe cale de consecinţă, instanţa urmează a admite plângerea contravenţională formulată de petent, în contradictoriu cu intimatul, şi va dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat”, se precizează în hotărârea instanței, din 16 ianuarie 2025. Astfel, șoferul a scăpat de amendă, dar și de punctele de penalizare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum poate fi construită o rețea care să-i sprijine pe termen lung pe părinții ai căror copii au fost diagnosticați cu tulburare din spectrul autist: Atelier practic, la Alba Iulia. Când va avea loc
Cum poate fi construită o rețea care să-i sprijine pe termen lung pe părinții ai căror copii au fost diagnosticați cu tulburare din spectrul autist: Atelier practic, la Alba Iulia „Atelierele de dezvoltare – Grow 2gether”, de pe strada Arnsberg, din Alba Iulia, vor găzdui, duminică, 15 februarie 2026, de la 16.00, un eveniment creat special […]
VIDEO | Polițist local din Alba Iulia, despre Aurel Oltean, pe care l-a văzut luna trecută în sala de judecată: Tremura foarte tare, o persoană zdruncinată. Era înconjurat de mai mulți gardieni
Polițist local din Alba Iulia, despre Aurel Oltean, pe care l-a văzut luna trecută în sala de judecată: Tremura foarte tare, o persoană zdruncinată. Era înconjurat de mai mulți gardieni Gabriel Szabo, supranumit “Telu”, care ocupă funcția de polițist local în Alba Iulia, a oferit o reacție după moartea lui Aurel Oltean, cel care l-a […]
FOTO | Doi turiști maghiari, salvați de Salvamont Alba după ce au fugit din calea unui urs la Rimetea. Au ajuns într-o zonă abruptă și nu au mai putut ieși
Doi turiști maghiari, salvați de Salvamont Alba după ce au fugit din calea unui urs. Au ajuns într-o zonă abruptă și nu au mai putut ieși Doi turiști maghiari aflați în dificultate în zona Piatra Secuiului au fost salvați de echipele SPJ Salvamont-Salvaspeo Alba, cu sprijinul Jandarmeriei Montane, după ce s-au refugiat pe un abrupt […]