Actualitate

Sistemul de pensii din România este falimentar. Peste câțiva ani nu se vor mai putea plăti pensiile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Sistemul de pensii din România este falimentar. Peste câțiva ani nu se vor mai putea plăti pensiile

Reforma cât mai rapidă a sistemului de pensii este vitală, pentru că acesta este falimentar, a declarat joi Florin Cîțu, ministrul de Finanțe. Nu va mai avea cine să plătească pensia pentru cei care au contribuit deja, a tras Cîțu semalul de alarmă. Sistemul de pensii, aşa cum arată acum, este falimentar şi peste 20-30 de ani nu vom avea bani să plătim pensiile decreţeilor, a declarat, joi seara, la B1 TV, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, atrăgând atenţia că este nevoie urgent de o reformă a acestui sistem.
Nevoia de reformă

Petrecerea Divorțaților

”Aşa cum arată azi sistemul nostru de pensii, având în vedere ce se va întâmpla cu cei ca mine, care vom ieşi la pensie peste 20 de ani, perioada decreţeilor, sistemul de azi de pensii este falimentar. Nu vom avem pensii să plătim pentru ei în 20-30 de ani. Dacă ne bazăm pe ce este azi, cum se face acest sistem azi de alimentare din contribuţii şi apoi Pilon 2, nu avem pensii. De aceea este nevoie urgentă de reforma întregului sistem de pensii”, a explicat Cîţu.

El a precizat că sistemul ar trebui reaşezat, iar componenta privată să fie mult mai importantă, deoarece, dată fiind problema demografică şi plecarea din ţară a multora, nu va mai avea cine să plătească pensiile.
Sistem falimentar

”Reaşezat. Aşa cum văd eu, ar fi componenta asta privată să fie mult mai importantă, pentru că acolo ai randamente, acolo îţi creşti de fapt pensia, în partea cealaltă nu. Acolo ai deficit. Dar asta trebuie făcută urgent, pentru că au făcut şi ţările dezvoltate care au această problema demografică. Au început să o facă şi britanicii, şi Noua Zeelandă, şi Australia. Şi-au dat seama că nu mai pot să susţină acest sistem şi au făcut reforma”, a mai spus ministrul Finanţelor, preluat de Agerpres.

”Pentru noi este vital să o facem azi, pentru că, vă spun, aşa cum arată, este falimentar. Şi nu vă spun numai eu. Uitaţi-vă la toate analizele făcute de administratorii privaţi de pensii şi Comisia Europeană”, a adăugat el.

Pensiile speciale

”Cum arată demografia, pentru că la noi în fiecare an pleacă oameni din România şi noi rămânem aici. Noi am contribuit şi nu mai are cine să ne plătească pensia în 20 de ani. Şi atunci trebuie o reformă urgentă a sistemului, nu legea, sistemul de pensii”, a mai spus Cîțu.

Pe de altă parte, Florin Cîțu a subliniat că economia obţinută prin eliminarea unor pensii speciale va fi de ”un miliard şi ceva de lei”.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine  în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult