Sistemul Alertă Copil, în România. Cum vede un parlamentar rezolvarea problemelor legate de dispariția copiilor
Un proiect de lege înregistrat la Senatul României, prevede ca Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) al MAI să opereze un Sistem Alertă Copil, astfel încât populația și mass-media să fie avertizată în legătură cu disparițiile de copii din țară.
Potrivit proiectului iniţiat de deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, Sistemul Alertă Copil se instituie în scopul transmiterii către populaţia din anumite zone geografice a mesajelor tip SMS privind dispariţiile de copii.
“Mesajele Alertă copil vor fie difuzate prin SMS utilizatorilor de telefonie mobilă din zonele indicate de Poliţie ca fiind relevante pentru aria de căutare. Mesajele conţin informaţiile pe care Poliţia le consideră esenţiale pentru identificarea minorului dispărut. Mesajele sunt de interes public şi gratuite. (…) MAI are obligaţia de a publica cel puţin o dată la 12 ore o actualizare privind statusul cazurilor raportate prin Sistemul Alertă Copil. Furnizorii reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice nu percep tarife sau alte sume de bani pentru transmiterea mesajelor Alertă Copil”, se arată în proiect.
În plus, proiectul prevede ca și mass-media să primească alerte privind disparițiile de copii în România, site-urile de știri fiind rugate să distribuie informațiile în regim de “breaking news”.
“Posturile de radio şi televiziune urmează să preia mesajele Alerta Copil în baza unui sistem reglementat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ascultarea punctului de vedere al acestora, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Site-urile ştiri cu flux continuu de informaţii vor primi din partea Poliţiei o înştiinţare specială, de tip Alerta Copil, fiind rugate să distribuie informaţia în regim breaking news”, se arată în proiectul iniţiat de deputatul PNL.
MAI, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, este responsabil cu organizarea campaniilor de informare a populaţiei privind existenţa şi funcţionarea Sistemului Alertă Copil. Activităţile prevăzute în actul normativ se asigură de la bugetul de stat sau din alte surse de finanţare, mai stipulează propunerea legislativă.
Iniţiatorul proiectului de lege explică, în expunerea de motive a actului normativ, că cetăţenii, astfel informaţi, pot contribui la efortul de căutare al copilului dispărut.
“Un sistem similar este deja funcţional în Statele Unite ale Americii. Sistemul Alerta Copii se întemeiază pe solidaritate şi înţelepciunea publicului (…)Tentative de instituire a unor sisteme similare au mai existat în România în ultimii ani. Totuşi, ele au constituit un eşec, desfăşurând-se sub forma unor programe şi proiecte pilot, dar nu într-un cadru legal dedicat”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României
Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]
Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat
Când ar putea fi deschisă circulația pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești: Care este stadiul lucrărilor și ce mai este de realizat Puțin a mai rămas până la deschiderea Secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, care depinde de două etape: testele finale ale tunelului Momaia, programate la finele lunii noiembrie, și finalizarea ieșirii din […]
Valoarea tichetelor de masă, majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuţia la sănătate. Soluțiile unui profesor de economie pentru a crește puterea de cumpărare
Valoarea tichetelor de masă, majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuţia la sănătate. Soluțiile unui profesor de economie pentru a crește puterea de cumpărare Valoarea tichetelor de masă ar trebui să fie majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menţinută la nivelul actual, […]
