Rămâi conectat

Curier Județean

Sindicaliștii FSE „Spiru Haret” Alba: Ministrul Educației atacă profesorii pentru a deturna atenția de la măsurile anti-educație impuse de Guvernul Bolojan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sindicaliștii FSE „Spiru Haret” Alba: Ministrul Educației atacă profesorii pentru a deturna atenția de la măsurile anti-educație impuse de Guvernul Bolojan 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“, în numele membrilor de sindicat ale căror interese le reprezintă, condamnă cele două declarații recente ale domnului ministru al educației, Daniel David  prin care le recomandă părinților, elevilor și cadrelor didactice să-i raporteze pe acei profesori care răspândesc informații false, precum și cea referitoare la plasarea responsabilității pentru eșecurile sistemului de învățământ (între care analfabetismul funcțional) aproape exclusiv în sarcina cadrelor didactice, se arată într-un comunicat de presă transmis.

Citește și: Lipsa de pregătire a profesorilor, principala cauză pentru analfabetismul funcțional. Ministrul Educației trage un semnal de alarmă pentru sistemul școlar

În ceea ce privește prima afirmație, oricine își pune niște întrebări: La ce informații false răspândite de profesori s-o fi gândit domnul ministru? Cui trebuie trimise aceste raportări? Prin ce metode colegii se vor urmări între ei? Asta înseamnă că în sistemul de învățământ ministrul dorește să se revină la o metoda comunistă, anume aceea de a avea informatori în unitățile de învățământ. 

Nu, domnule ministru! Modul cum cadrele didactice își desfășoară activitatea trebuie urmărit de directorul unității de învățământ și de inspectoratul școlar de specialitate!  

Și cealaltă declarație a domnului ministru a provocat consternare și revoltă în rândul cadrelor didactice. Dacă această afirmație, conform căreia, principala cauză a analfabetismului funcționa în rândul elevilor este lipsa de pregătire a cadrelor didactice ar fi fost făcută de persoană din afara sistemului, poate trecea neobservată. Dar când această afirmație este făcută de ministrul educației, cel care ar trebui să știe că această problemă are cauze multiple, este grav.  Înainte să facă aceste declarații, domnul ministru ar fi trebuit să se uite la măsurile luate chiar de dumnealui în mandatul actual, care, de fapt, creează premisele creșterii analfabetismului funcțional și al abandonului școlar. Mai mult, este de o ironie amară și o inconsecvență flagrantă ca tocmai o personalitate provenită din mediul academic – rectorul celei mai „titrate“ universități din România – să vorbească despre calitatea slabă a corpului didactic, în condițiile în care a contribuit la formarea și pregătirea profesională inițială a multora dintre profesorii de astăzi. 

Domnule Ministru, dacă pregătirea profesorilor este deficitară, cine poartă responsabilitatea pentru calitatea formării inițiale oferite de universitățile din România, inclusiv de aceea pe care ați condus-o? Sistemul universitar, aflat sub jurisdicția Ministerului Educațieiși Cercetării, produce absolvenți care devin, ulterior, profesorii de care vorbiți. A acuza cadrele didactice înseamnă, implicit, a pune la îndoială și a devaloriza munca celor care i-au format, inclusiv a dumneavoastră. Nu cumva sistemul universitar, prin presiuni de-a lungul timpului, a distrus liceele pedagogice, care formau educatori și învățători de valoare, obligând viitorii profesori să urmeze facultăți și masterate, multe doar pe hârtie, fără o minimă practică pedagogică?  

Cadrele didactice din România lucrează, de foarte mult timp, într-un sistem subfinanțat, birocratic și supus reformelor haotice. A ignora cauzele sistemice și a reduce totul la „incompetența” profesorilor este o încercare de a devia atenția publică de la problemele structurale și de la măsurile „de criză“ pe care dumneavoastră le-ați implementat în ultimele luni.  

Subfinanțarea cronică, salariile demotivante, lipsa stabilității, „respectul“ arătat de clasa politică, programele școlare depășite, toate acestea nu atrag tineri valoroși către profesia didactică. La ora actuală, școala românească se poate „lăuda“ cu clase supra-aglomerate, lipsa resurselor didactice moderne și a personalului auxiliar (psihologi, consilieri școlari etc.). 

Domnule ministru, responsabilitatea pentru starea sistemului de învățământ, care este o problemă de securitate națională – după cum chiar Președintele României a recunoscut – revine în primul rând Guvernului și Ministerului Educației și Cercetării, care stabilesc bugetul, politicile și cadrul legislativ. Însă, până acum, actualul Executiv nu a făcut altceva decât să lovească în singurul sistem care poate aduce plusvaloare pe termen mediu și lung. Prin deciziile luate, dumneavoastră și colegii din Guvern, ați scos din sistem mii de cadre didactice suplinitoare bine pregătite, persoane care urmau să ocupe posturile eliberate de cei care vor ieși la pensie.   

Vă invităm, domnule ministru, să fiți dumneavoastră, măcar pentru o zi, profesorul de sprijin (profesor care nu există nicăieri în România) într-o clasă unde sunt și trei copii cu cerințe educaționale speciale. După o astfel de zi, puteți veni și comenta.    

Federațiile sindicale solicită public ministrului educației să înceteze atacurile la adresa personalului din învățământ, care nu sunt, de fapt, decât o încercare de mascare a haosului creat prin măsurile impuse. Lăsați declarațiile ostile și modificați de urgență Legea nr. 141/2025! Dacă tot vreți să mai declarați ceva, vă supunem atenției următorul enunț:  

„Îmi cer scuze pentru haosul creat și îmi depun demisia!“ 

Profesorii nu sunt „țapii ispășitori“ ai unei crize pe care nu ei au generat-o. Ei sunt partenerii esențiali în soluționarea crizei și merită respect, sprijin și resurse, nu acuzații nedrepte! 

Comunicatul de presă este semnat de către președinții Simion HANCESCU și Marius Ovidiu NISTOR.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Vremea se încălzește simțitor. La cât vor urca temperaturile în weekend în Alba Iulia

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Vremea se încălzește simțitor. La cât vor urca temperaturile în weekend în Alba Iulia Meteorologii anunță o încălzire semnificativă a vremii în acest weekend, iar la Alba Iulia temperaturile maxime vor urca până la 15 grade Celsius, cu minime în jur de 5 grade. În zonă, cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste 450 de elevi din Alba Iulia au participat la activități preventiv-educative. Polițiștii și jandarmii au discutat despre violență, consum de substanțe și bullying

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Peste 450 de elevi din Alba Iulia au participat la activități preventiv-educative. Polițiștii și jandarmii au discutat despre violență, consum de substanțe și bullying Polițiștii din Alba Iulia, împreună cu jandarmi, au desfășurat o serie de activități preventiv-educative în unitățile de învățământ preuniversitar pentru prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. Au fost abordate peste […]

Citește mai mult

Curier Județean

A condus cu permisul SUSPENDAT pe străzile din Alba Iulia. Bărbatul de 46 de ani a fost reținut de polițiști

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

A condus cu permisul SUSPENDAT pe străzile din Alba Iulia. Bărbatul de 46 de ani a fost reținut de polițiști Un bărbat din Alba Iulia a fost reținut de polițiști pentru conducere fără permis. Acesta a fost oprit de agenții Biroului Rutier în timpul unui control rutier, iar verificările au arătat că permisul său era […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea