Sindicaliștii din sănătate și asistență socială anunță proteste pentru deblocarea posturilor și salarii mai mari
Creșterea salariului cu minim 10% pentru sănătate și asistență socială începând cu data de 1 iulie, publicarea până în data de 20 iulie în Monitorul Oficial a contractului colectiv de muncă și deblocarea posturilor vacante din sectorul sanitar și cel de asistență socială sunt trei revendicări pentru care Federația Sanitas anunță pichete de protest.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că în zilele de 23, 24, 25, 30 iunie şi 1 iulie vor fi pichete de protest la Ministerul Sănătăţii. Sindicaliştii vor protesta în 26 iunie şi 2 iulie la Ministerul Muncii, iar în 27 iunie şi 3, 4 iulie vor organiza pichete la Ministerul Finanţelor. Marius Sepi a precizat că decizia a fost luată după ce au fost consultaţi sindicaliştii Sanitas şi reprezentanţii din teritoriu ai federaţiei au anunţat acordul pentru declanşarea acţiunilor de protest.
Marius Sepi a mai spus că dacă nici după aceste acţiuni de protest nu vor fi soluţionate cererile, în luna iulie se va reuni Consiliul Naţional, care va decide a doua parte a protestelor, putându-se ajunge la grevă de avertisment în sistemul sanitar şi chiar la grevă generală.
Sepi preciza atunci că s-a solicitat transformarea de urgenţă a contractului colectiv de muncă pe grup de unităţi în contract colectiv de muncă pe sector sanitar şi activităţi sanitar-veterinare, data limită de soluţionare fiind 10 iunie.
În ce priveşte creşterea de urgenţă a veniturilor personalului din sănătate cu cel puţin zece la sută, sindicaliştii au solicitat ca această măsură să fie luată în special pentru cei cu venituri mici. Aceeaşi solicitare, de majorare salarială cu zece procente, s-a făcut şi pentru domeniul asistenţei sociale, unde sunt cele mai mici salarii.
Marius Sepi mai arăta că pentru asistenţa socială s-a solicitat Ministerului Muncii să transmită o circulară către preşedinţii de consilii judeţene, pentru ca acestea, în cel mult o săptămână, să transmită salarizarea din asistenţă socială, pentru ca Ministerul de Finanţe să vadă câte persoane ar trebui să beneficieze de majorare şi care este impactul bugetar, conform Mediafax.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
