Simptomele FLURONA, gripă şi covid simultan: Directorului medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş aduce precizări asupra noii boli
Simptomele FLURONA, gripă şi covid simultan: Directorului medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş aduce precizări asupra noii boli
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a declarat, într-un interviu acordat News.ro că medicii de la unitatea sanitară au îngrijit în această perioadă cazuri de pacienţi care au avut dublă infecţie, atât pe cea cu virusul gripal, cât şi pe cea cu virusul SARS-CoV-2, tocmai din cauza faptului că suntem într-o perioadă în care virusul gripal este foarte răspândit. Este posibil ca în viitorul apropiat să fie o explozie de astfel de cazuri, spune medicul.
Dr. Marinescu explică, pe baza datelor strânse până acum, care este simptomatologia celor care fac şi gripă şi COVID simultan. Ceea ce este specific, spune medicul, este că pot apărea complicaţii şi că evoluţia bolii trebuie urmărită de specialişti, în spital.
Dr. Marinescu: ”Având practic alertă epidemică, fiind la un pas de epidemie, avem multe cazuri de gripă. Totodată avem şi infecţii cu SARS-CoV-2, şi este de aşteptat ca în viitorul apropiat, fără să fie o explozie, să avem mai multe astfel de cazuri.”
”Cum îi spune şi numele, flurona înseamnă flu şi rona, înseamnă că avem concomitent două virusuri, gripal, flu, rona, de la corona. Am avut câteva cazuri, este adevărat că foarte puţine.
Aici ar fi trei lucruri de spus: în timpul pandemiei am mai vorbit despre flurona, este adevărat că au fost cazuri extrem de rare pentru că circulaţia virusurilor gripale era mult limitată şi nu doar în România. În prezent, ceea ce este diferit şi ajung la punctul al doilea, este faptul că, având practic alertă epidemică, fiind la un pas de epidemie, avem multe cazuri de gripă. Totodată, avem şi infecţii cu SARS-CoV-2 şi este de aşteptat ca în viitorul apropiat, fără să fie o explozie, să avem mai multe astfel de cazuri.
Ajung la punctul trei, care este cel mai important, ce înseamnă în momentul în care le am concomitent. Înseamnă în primul rând o simptomatologie mult mai zgomotoasă, pentru că este o însumare a acestor simptome. Sigur că pacientul va întreba ”Cum pot eu să-mi dau seama”, cum poate să facă o diferenţă foarte uşor fără testare între gripă şi flurona.
În general, vorbim de o simptomatologie destul de clară, ca de gripă, şi care este accentuată, şi anume stare general brusc modificată, cu dureri de intensitate mare, dureri musculare, articulare, dureri de cap, senzaţia că am fost bătut pe care toţi o ştim dacă am trecut prin gripă, putem să avem şi simptomatologie digestivă, cum se întâmplă la infecţiile virale, dar mult mai important este faptul că evoluţia poate să fie imprevizibilă sau mai bine spus riscul de a avea complicaţii creşte în momentul în care le am pe amândouă, mai ales la persoanele pe care le numim vulnerabile, cei care au o anumită vârstă avansată, peste 65 de ani, 70, mai ales dacă au şi boli cronice, persoanele supraponderale şi de asemenea o atenţie sporită ar trebui să fie pentru cei mici, până în 5 ani, care au un risc de a face complicaţii”, a explicat Dr. Marinescu.
Dr. Marinescu reomandă testarea cu testele rapide care se găsesc în farmacii. Dacă dubla infecţie se confirmă, este necesar un control de specialitate şi eventual tratament în spital, spune medicul. Tratamentul se aplică pentru ambele infecţii prezente, fiind vorba despre două antivirale, unu pentru gripă, unul pentru COVID, dar şi despre alte tratamente precum corticoterapia.
“În momentul în care mă testez, şi sfatul meu ar fi ca toată lumea să se testeze oricât de des poate, plecând de la testele rapide de la farmacie, care sunt orientative, şi în momentul în care testul îmi arată că am concomitent cele două, ar trebui să am în mod clar o evaluare, un control de specialitate, pentru că de obicei aceste cazuri ar fi mai bine să fie monitorizate în spital, este mai înţelept.
Lucrurile sunt simple, în momentul în care am două afecţiuni trebuie să le tratez pe amândouă, ceea ce înseamnă că voi da antiviral şi pentru gripă şi pentru infecţia cu SARS-CoV-2, pe amândouă din fericire le am ca variante, deci va fi un tratament asociat cu două antivirale.
Acest lucru se întâmplă în spital. Aşa cum se întâmplă şi la o gripă, mai ales dacă există complicaţii, sunt terapiile pe care le ştim, nu mă refer doar la tratamentul simptomatic, mă refer la antiinflamatorii şi vorbesc inclusiv de corticoterapie şi de tot ceea ce înseamnă, în funcţie de forma de boală, susţinerea funcţiilor vitale. Dacă vorbim de un pacient care are o formă critică şi el este în ATI, vor fi lucrurile specifice pe care le fac şi în caz de gripă sau de COVID, luate separat pentru astfel de situaţii”, a spus Dr. Marinescu.
Situaţia din ATI de la Institutul Matei Balş în momentul de faţă. Secţia nu este deocamdată supraaglomerată, în condiţiile în care aici ajung cazuri din toată ţara. Dr. Marinescu spune că cel mai probabil la sfârşitul acestei luni trendul în ceea ce priveşte cazurile de gripă va fi unul în scădere.
“Din fericire, deocamdată numărul de cazuri, sper să rămână aşa, este destul de mic în terapie intensivă, asta în condiţiile în care în momentul în care sunt pacienţi fie cu gripă, fie cu infecţie cu SARS-CoV-2 din ţară, ajung la noi. Aş spune totuşi că trebuie să vedem partea plină a paharului. Nu este un capăt de ţară, nu demonstrează nimic deocamdată nici pentru virusurile gripale, nici pentru SARS-CoV-2, că avem o virulenţă sporită, mă refer la ele luate separat, în al doilea rând, este vorba despre o perioadă scurtă, lumea trebuie să înţeleagă că vorbim de câteva săptămâni de maximă intensitate.
Foarte probabil că din finalul lunii ianuarie vom ajunge la un trend descendent în ceea ce priveşte gripa. Şi atunci lucrurile clar se vor aşeza, deşi vom avea probabil şi în martie cazuri, dar vor fi rare”, a spus dr. Adrian Marinescu într-un interviu acordat News.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA la începutul lunii DECEMBRIE 2024: Temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA la începutul lunii DECEMBRIE 2024: Temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Potrivit acestora, ne așteaptă precipitații în exces la finalul lunii noiembrie și temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport3 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate3 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentariio zi ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată