Actualitate

Şi înşelată şi cu banii luaţi…

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un echipaj de jandarmi a fost nevoit să intervină pe strada Muncii din municipiul Alba Iulia pentru aplanarea unui incident. Oamenii legii au constatat că o femeie, P.L., a pătruns ilegal în spaţiul alocat unei persoane juridice şi a adresat injurii şi expresii jignitoare atât soţului cât şi altor două persoane aflate în incintă. Din verificările efectuate la faţa locului se pare că femeia a recurs la acest comportament deoarece îşi bănuieşte soţul de infidelitate. „Intervenţia oportună a jandarmilor a pus capăt întregului incident şi a prevenit apariţia unor fapte de natură penală. Pentru fapta săvârşită, femeia în vârstă de 43 de ani, domiciliată în municipiul Sebeş, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 700 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, căpitan Cosmin Jurcoveţ. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă cu bombă într-un avion care a plecat de la Milano şi a aterizat la Bucureşti: Peste 180 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, debarcați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alertă cu bombă într-un avion care a plecat de la Milano şi a aterizat la Bucureşti: Peste 180 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, debarcați O celulă de criză a fost activată pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, în urma unei amenințări cu bombă care a vizat o aeronavă a companiei Wizz Air, […]

Citește mai mult

Actualitate

Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, aproape de final: Cum au schimbat munții de pământ excavați peisajul pe cei peste 9 kilometri

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, aproape de final: Cum au schimbat munții de pământ excavați peisajul pe cei peste 9 kilometri Lucrările la „Autostrada cu tuneluri” din vestul României, unul dintre cele mai așteptate segmente de autostradă din țară, se apropie de final. Sectorul, completat de o secțiune de aproximativ patru kilometri […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Controale de amploare în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a constatat pe proprie piele cât de greu se poate face o programare: „Cine crede că fentează regulile, se înșală!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Controale de amploare în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a constatat pe proprie piele cât de greu se poate face o programare: „Cine crede că fentează regulile, se înșală!” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declanșat controale extinse în spitalele publice din România, după ce a verificat personal cât de dificil este pentru un pacient […]

Citește mai mult