Sentințele în cadrul dosarelor penale nu vor mai putea fi pronunțate fără motivare. Decizia CCR
Curtea Constituțională a stabilit faptul că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt și în drept la data pronunțării acesteia, astfel persoanele condamnate nu vor mai merge la închisoare în lipsa motivării deciziei definitive de condamnare.
Potrivit deciziei date de CCR miercuri, o persoană nu poate fi condamnată fără a exista o motivare a deciziei.
Dacă hotărârea judecătorească este redactată ulterior, acest lucru ar aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate, argumentează judecătorii CCR, potrivit G4Media.
„Curtea a reţinut că redactarea hotărârii judecătoreşti penale (motivarea în fapt şi în drept) ulterior pronunţării minutei (soluţiei) dispuse în cauză lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti penale definitive, anterior motivării în fapt şi în drept a acesteia, este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi celor care consacră demnitatea umană şi dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept”, a decis miercuri CCR.
Astfel, hotărârile judecătorești în materie penală nu mai pot fi puse în executare doar în baza minutei ca până acum, ci a hotărârii redactate, care conține, pe lângă decizia luată de instanță, și motivarea ei pe larg.
„Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”, mai transmite CCR.
De regulă, termenul de 30 de zile nu era respectat de către instanţe, existând şi cazuri în care judecătorii au motivat deciziile după un an de la pronunţare.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radarele fixe revin pe şoselele din România. Când ar putea să fie puse în funcţiune cele peste 400 de aparate
Radarele fixe revin pe şoselele din România. Când ar putea să fie puse în funcţiune cele peste 400 de aparate Radarele fixe vor reveni, în curând, pe şoselele din România. Compania de Drumuri va lansa săptămâna aceasta o licitaţie pentru a cumpăra 400 de astfel de aparate. Deşi a mai fost anunţat, procesul a fost […]
Sindicaliștii din Guvern amenință cu proteste și blocarea ședințelor. Peste 4.800 de angajați cer premierului Bolojan oprirea reducerilor salariale
Sindicaliștii din Guvern amenință cu proteste și blocarea ședințelor. Peste 4.800 de angajați cer premierului Bolojan oprirea reducerilor salariale Sindicaliștii din administrația publică amenință cu proteste și blocarea ședințelor Guvernului, după ce peste 4.800 de angajați au semnat o scrisoare deschisă adresată premierului Bolojan, prin care cer oprirea imediată a reducerilor salariale și avertizează asupra […]
Teste pentru hepatită GRATUITE pentru persoanele cu simptome, inclusiv cele neasigurate. Anunțul Ministerului Sănătății
Teste pentru hepatită GRATUITE pentru persoanele cu simptome, inclusiv cele neasigurate. Anunțul Ministerului Sănătății Persoanele din România care prezintă simptome sugestive pentru infecția cu virusurile hepatitice B sau C pot fi testate gratuit, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, au transmis marți, 2 decembrie 2025, reprezentanții Ministerului Sănătății. „Diagnosticul precoce reduce probabilitatea de transmitere a […]