Senatul a decis eliminarea impozitului pe venit de 16% pentru toate pensiile, indiferent de cuantumul lor
Senatul a votat, marți, eliminarea impozitului pe venit de 16% pentru toate pensiile, indiferent de cuantumul lor.
Plenul Senatului a adoptat în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă a Cristianei Anghel (ALDE) prin care se elimină impozitul pe venit de 16% datorat pentru pensiile mai mari de 1.050 de lei, astfel încât nicio pensie din România nu va mai fi supusă taxării, potrivit News.ro.
Legea a fost adoptată cu 66 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi 18 „împotrivă”. Legea a fost contrasemnată de mai mulţi alţi parlamentari PSD, ALDE şi din fostul grup parlamentar UNPR.
Potrivit actualei legislaţii, pensiile se impozitează cu 16% în cazul celor care depăşesc valoarea de 1.050 de lei. Prin prezenta lege, se elimină acest impozit, astfel încât nicio pensie din România nu va mai fi supusă taxării, indiferent de cuantum.
Legea a fost iniţiată de senatorul ALDE Cristiana Anghel, care a propus-o ca o măsuri de ajutorare a bătrânilor.
„Bătrânii noştri nu sunt o masă amorfă, fără identitate. Bătrânii noştri au nume şi prenume. Sunt părinţii, bunicii sau străbunicii noştri. Bătrânii noştri au construit o ţară. A venit războiul şi a distrus-o. (…) După o muncă de o viaţă, părinţii, bunicii, strămoşii noştri au ajuns bătaia de joc a guvernanţilor. Se pare că dumnealor suferă de gerontofobie”, a explicat senatorul.
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament în luna ianuarie, şi a fost retrimisă de mai multe ori la comisie. Comisia de buget-finanţe a dat de două ori raport de respingere propiectului, iar pe 31 august au elaborat un raport de admitere cu amendamente.
Astfel, potrivit modificărilor aduse în comisia de buget-finanţe în ultimul raport, de admitere, au fost abrogate articolele 62 şi 64 din Codul Fiscal, care prevăd categorii de venituri supuse impozitului pe venit de 16%, printre care şi pensiile.
Guvenul nu a susţinut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 miliarde de lei pentru anul 2017.
Senatorul PNL Mariana Câmpeanu a atras atenţia în plen că legea îi ajută pe pensionarii cu pensii mari, şi nu pe cei cu pensii până în 1000 de lei, pentru că aceia sunt oricum scutiţi de acest impozit.
”Pentru cine scutim noi impozitul? Pentru cei cu pensii mici? Pentru că ei au acest impozit scutit. Sunt 3, 8m milioane de pensionari cu pensii sub 1000 de lei, cum acceptatţi acest lucru? Aceşti bătrâni vor rămâne cu aceeaşi pensie, iar cei cu 100 de milioane vor avea bani în plus”, a spus Mariana Câmpeanu.
Ea a propus un amendament de ridicare a plafonului de scutire de impozit de la 1000 de lei la 15000 de lei, însă a fost respins de plen.
Legea prevede şi că actul nu poate fi modificat prin Ordonanţă de Urgenţă, fapt care i-ar putea atrage critici de neconstituţionalitate, în cazul în care ar trece şi de Camera Deputaţilor, având în vedere că în Constituţie sunt prevăzute expres cazurile în care Guvernul poate emite OUG şi nu permite Parlamentului să facă astfel de menţiuni.
Potrivit propunerii legislative, legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2017. După adoptare, legea va merge acum la Camera Deputaţilor pentru votul final.
Sursa News.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]
FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”
Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]
Comunicat de presă | PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună!
Comunicat de presă | PNL Alba: Dreptatea pentru moți se face prin adevăr, nu prin minciună! PSD Alba se dedă la ce știe mai bine: la minciună. Așa au înțeles ei să facă politică în Alba, în lipsa oricărui rezultat notabil pentru oamenii locului. Într-o perioadă dificilă pentru toți, PSD Alba împrăștie minciuna prin flyere […]