Senatorul Teodor Atanasiu este singurul candidat înscris în cursa pentru şefia PNL Alba
Liberalul conduce organizaţia din Alba de două decenii
Duminică, 30 iunie, de la ora 11.00, liberalii din Alba se reunesc în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia pentru a alege Biroul Permanent Judeţean al PNL. La conferinţa judeţeană a PNL Alba vor participa 625 de delegaţi cu drept de vot. Biroul Permanent Judeţean este format din 29 de persoane: un preşedinte, 9 vicepreşedinţi şi 19 membri şi 9 membri supleanţi. Din Biroul Permanent Judeţean mai fac parte preşedintele TNL Alba (Radu Cristian), preşedinta OFL Alba (Elena Ignat), reprezentanţii Organizaţiei Studenţilor Liberali (Marius Crişan) şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali Liberali (Adrian Teban). Până ieri dimineaţă îşi depusese candidatura doar actualul preşedinte al PNL Alba, Teodor Atanasiu. Senatorul liberal Atanasiu este de 20 de ani, din 1993, preşedinte al PNL Alba.
La funcţiile de vicepreşedinţi, lupta se preconizează mai strânsă. Printre cei care îşi vor depune candidatura s-ar putea găsi Simion Creţu, Gabriel Pleşa, Romul Popa, Mihai Nicuşor. Vor fi însă şi actuali vicepreşedinţi care nu îşi vor mai depune candidatura. Printre aceştia s-ar afla şi Florin Roman care după ce a fost ales la conducerea organizaţiei Alba Iulia a PNL şi-ar fi exprimat intenţia de a nu mai candida şi la nivel judeţean. Candidaturile mai pot fi depuse până azi, la ora 11.00, cu 48 de ore înainte de Conferinţa Judeţeană.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]