Senatorul PNL Alexandru Pereș a cerut Guvernului clarificări privind înființarea abatoarelor mobile. Vezi răspunsul premierului
Senatorul PNL Alexandru Pereș a solicitat Guvernului, printr-o interpelare, clarificări în legătură cu acceptarea, după nenumărate tergiversări, a cerinţelor fermierilor privind înfiinţarea unor abatoare mobile, mai exact, când vor fi acestea funcționale:
”Domnule Prim-Ministru,
În data de 19.11.2013, a fost înregistrată, la Senatul României, propunerea legislativă privind înfiinţarea abatoarelor mobile în fiecare judeţ, în subordinea consiliilor judeţene, elaborată de către un grup de parlamentari aparţinând Partidului Naţional Liberal. în lucrările plenului Senatului României din data de 22.04.2014, am susţinut că propunerea legislativă este o reacţie în faţa neputinţei guvernanţilor de a oferi o posibilitate reală de dezvoltare a unor mici afaceri în zona creşterii animalelor, pe segmentul abatorizare, pentru punerea în valoare a iniţiativelor mici în domeniul zootehnic, adresându-se în mod indirect zonelor greu accesibile din ţară.
În respingerea definitivă a iniţiativei legislative, un factor important l-a reprezentat punctul de vedere al Guvernului României şi al ANSVSA, considerându- se nejustificată înfiinţarea unor noi obiective de tip „puncte de sacrificare”, întrucât s- a considerat că la nivelul României capacitatea proiectată a abatoarelor asigură sacrificarea unui număr de cel puţin trei ori mai marc decât cel al animalelor sacrificate la acel moment.
La aproape trei ani de la iniţiativa legislativă mai sus menţionată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ANSVSA au anunţat că vor fi înfiinţate puncte de sacrificare la nivel local şi vor fi achiziţionate abatoare mobile menite să faciliteze comercializarea cărnii de către fermieri.
Având în vedere aspectele relatate, concluzionez că s-au pierdut nejustificat trei ani de zile în care autorităţile puteau veni în sprijinul crescătorilor de animale. Vă întreb însă când vom putea constata cu certitudine că anunţurile MADR şi ANSVSA din intenţie vor deveni realitate?”, este interpelarea senatorului PNL de Alba, transmisă șefului Guvernului în luna iunie 2016.
În răspunsul primit recent (după trei luni) se precizează că ANSVSA a constituit un grup de lucru format din experţi de la nivelul direcţiilor judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care vor analiza, în cursul lunii septembrie a.c., prevederile Ordinului nr. 35/2011 al preşedintelui A.N.S.V.S.A., privind aprobarea condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică:
”Stimate domnule senator,
Referitor la interpelarea dvs., intitulată ”acceptarea, după nenumărate tergiversări, a cerinţelor fermierilor privind înfiinţarea unor abatoare mobile”, doresc să amintesc că, în luna iunie a anului trecut, Guvernul a înaintat Senatului un punct de vedere negativ în această materie.
Dat fiind că de la acel moment şi până în prezent s-a scurs mai bine de un an, dar mai ales motivat fiind de intenţia de a vă oferi informaţii cât mai complete şi de actualitate, am relansat această temă spre dezbatere şi soluţionare atât la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cât şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Sunt, aşadar, în măsură să vă aduc la cunoştinţă faptul că A.N.S.V.S.A a constituit un grup de lucru format din experţi de la nivelul direcţiilor judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care vor analiza, în cursul lunii septembrie a.c., prevederile Ordinului nr. 35/2011 al preşedintelui A.N.S.V.S.A., privind aprobarea condiţiilor minime de funcţionare a abatoarelor de capacitate mică.
Mai doresc să precizez că A.N.S.V.S.A. este autoritatea competentă de control în domeniul care constituie obiectul de reglementare al propunerii legislative la care faceţi referire în interpelarea dvs., iar ordinul mai sus menţionat face parte din cadrul normativ cu valenţe de aplicare în acest domeniu, în vigoare la ora actuală”, se arată în răspunsul semnat de premierul Dacian Cioloș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă PSD Alba | 21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați
21 septembrie va fi declarată Ziua Munților Apuseni – inițiativă a parlamentarilor social-democrați Ziua Munților Apuseni va fi data de 21 septembrie, potrivit unei inițiative legislative depusă în parlament de mai mulți parlamentari, printre care și deputații social-democrați de Alba, Adrian Bara și Voicu Vușcan. Inițiativa reprezintă, potrivit semnatarilor, un gest de respect față de […]
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta
Sondaj AtlasIntel: Nicușor Dan și George Simion, egalitate în turul doi. Ce cote au cei doi la casele de pariuri, în lupta pentru Cotroceni și cum se împart voturile lui Antonescu și Ponta Nicușor Dan și George Simion, cei doi candidați rămași în cursa pentru președinție, sunt în prezent la egalitate perfectă, conform unui sondaj […]
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate
Europarlamentarul Victor Negrescu: Vești bune de la Bruxelles! Miliarde de euro și proiectele din PNRR ar putea fi salvate Propunerea privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor din Mecanismul de Redresare și Reziliență este inclusă în Raportul privind implementarea PNRR-urilor, pe care l-am coordonat în calitate de raportor. Prin acest demers, legislativul european va solicita […]