Politică Administrație

Senatorul Pereș: Prefectul Feneșer este principalul vinovat că nu avem constituită Camera Agricolă Județeană conform legii

Ioana Oprean

Publicat

în

„Prefectul de Alba, Gheorhe Feneșer, este principalul vinovat pentru că nu avem constituită Camera Agricolă Județeană, conform Legii 283 din 2010”, a declarat vineri într-o conferință de presă senatorul PNL Alexandru Pereș.

Petrecerea Divorțaților

Acesta a explicat că este pentru a șasea oară când Parlamentul acordă un nou termen prefectului să intre în legalitate cu privire la constituirea și funcționarea Camerei Agricole Județene, care încă funcționează în baza vechii legi.

Legea 283 din 2010 prevede o conducere a Camerei Agricole Județene aleasă prin vot, în mod democratic și nu cu persoane numite direct, cum este situația din Alba.

 

Potrivit lui Pereș, pentru a se intra în legalitate, prefectul trebuie să organizeze un comitet de inițiativă pe care să îl conducă, apoi să fie constituit un consiliu de conducere prin organizarea de alegeri democratice.

 

“Trebuie să o lăsăm independentă (n.r. Camera Agricolă Județeană Alba)! Există deja 14 Camere Agricole care funcționează legal, în baza legii din 2010”, a mai spus Alexandru Pereș.

B.P.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult