Actualitate

Ședințele cu părinții ar putea fi ÎNREGISTRATE, la solicitarea profesorilor: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Ședințele cu părinții ar putea să fie înregistrate, la solicitarea profesorilor, se arată într-un amendament depus de Partidul Social Democrat (PSD).

Petrecerea Divorțaților

Propunerea apare în documentul cu amendamentele depuse de partide. Astfel, în situația în care profesorii consideră că pot exista manifestări de bullying la adresa lor, ei pot cere înregistrarea ședințelor la care sunt prezenți părinții.

Art. 218 – „(4) Înregistrarea activității didactice poate fi făcută numai în conformitate cu actele normative emise de Ministerul Educației, cu excepția situațiilor în care înregistrarea activității didactice este dispusă în temeiul unor dispoziții ale Codului de Procedură Penală sau al unor norme emise de ministerele cu rețea de învățământ proprie.

Nu se consideră înregistrare a activității didactice, stocarea imaginilor audio-video de pe camerele de supraveghere din unitățile de învățământ unde este implementat un sistem de supraveghere audio-video, în condițiile legislației în vigoare. Cadrele didactice pot solicita înregistrarea şedinţelor la întâlnirile cu părinţii, acolo unde se consideră că pot exista manifestări de bullying la adresa lor”, conform propunerii PSD, consultată de Edupedu.ro.

Ce prevede art. 218 (4) din proiectul Legii învățământului preuniversitar
„Înregistrarea activității didactice poate fi făcută numai în conformitate cu actele normative emise de Ministerul Educației, cu excepția situațiilor în care înregistrarea activității didactice este dispusă în temeiul unor dispoziții legale sau al unor norme emise de ministerele cu rețea de învățământ proprie.

Nu se consideră înregistrare a activității didactice stocarea imaginilor audio-video de pe camerele de supraveghere din unitățile de învățământ unde este implementat un sistem de supraveghere audio-video, în condițiile legislației în vigoare.”

Sursa: gandul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei

Bogdan Ilea

Publicat

în

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]

Citește mai mult