Politică Administrație

Ședință de COALIȚIE pentru REFERENUMUL pe JUSTIȚIE propus de Dăncilă

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ședință de COALIȚIE pentru REFERENUMUL pe JUSTIȚIE propus de Dăncilă

Viorica Dăncilă ar putea avea o ședință a coaliției, luni, ora 10.00, la Palatul Victoria, o temă fiind referendumul propus de premier pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie, au spus surse din PSD, pentru MEDIAFAX. Social-democrații vor avea, până la urmă, și CEx luni.

Citește și: Cozmin Gușă dă de pământ cu Traian Băsescu – ‘Statul paralel creat pe vremea lui’ e de vină pentru moartea fetelor

Ședința coaliției de guvernare ar viza tema referendumului luat în calcul premierul în sensul înăspririi pedepselor pentru criminali, violatori și pedofili, au explicat sursele citate.

Chiar dacă inițial PSD voia să aibă două reuniuni luni, una a Biroului Permanent Național (BPN) și cealaltă a Comitetului Executiv, partidul a decis sâmbătă să amâne ședintele. Cu toate acestea, PSD a revenit asupra deciziei, CEx urmând să aibă loc luni, au adăugat sursele amintite.

CEx al PSD va avea loc, luni, de la ora 18.00, la sediul partidului din Băneasa, conform unui anunț al formațiunii.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, sâmbătă, că ia în calcul un referendum care are în vedere pedepse mai mari pentru criminali, violatori și pedofili, cum ar fi închisoarea pe viață sau castrarea chimică, în contextul cazului din Caracal.

Totodată, pe fondul situației din Olt, președintele PSD a spus că a amânat Congresul partidului din 3 august, unde trebuia să fie lansat candidatul la prezidențiale, respectiv Viorica Dăncilă.

„Cer totodată o atitudine responsabilă și din partea partidelor, pe care le rog să nu încerce să politizeze acest subiect. Este inadmisibil să permitem urcarea oamenilor politici pe această tragedie pentru exerciții de imagine și de campanie electorală. Am amânat deja Congresul PSD din data de 3 august. Avem nevoie de acțiuni ferme ca să luăm măsurile necesare și să corectăm erorile de procedură care au condus la moartea unui copil nevinovat”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declarație de presă susținută sâmbătă la Palatul Victoria.

Cât despre subiectele care ar putea fi discutate la CEx, Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, că Eugen Teodorovici ar fi potrivit pentru funcția de premier, dacă PSD va câștiga alegerile prezidențiale. Președintele PSD a adăugat că va face o propunere în acest sens după ce va discuta în Comitetul Executiv Național al partidului.

O altă temă despre care Dăncilă a spus că ar vrea să o abordeze la următoarea ședință a Comitetului Executiv ar fi legată de stabilirea echipei de campanie și strategia PSD la prezidențiale.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Beniamin Todosiu (prim-vicepreședinte PSD Alba): „Primarii au obligația morală și legală de a proteja comunitățile prin eliminarea jocurilor de noroc din proximitatea cetățenilor” Beniamin Todosiu este unul dintre parlamentarii care au militat puternic pentru reglementarea strictă a funcționării sălilor de „păcănele”, astfel încât prin măsuri legislative să fie protejați cetățenii și să se reducă numărul […]

Citește mai mult