Rămâi conectat

Politică Administrație

Ședința Comisiei Naționale de Educație a TNL

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, 3 septembrie a.c., la București, a avut loc ședința Comisiei Naționale de Educație a TNL (CNE – TNL), în prezența a circa 30 de participanți din toată țara, evenimentul fiind onorat cu prezența de domnul senator Teodor Atanasiu (primvicepreședinte PNL), doamna deputat Raluca Turcan (vicepreședinte PNL, copreședinte al Comisiei de Educație și Cercetare a PNL), domnul deputat Vlad Nistor (vicepreședinte PNL, copreședinte al Comisiei de Educație și Cercetare a PNL), domnul deputat Costel Alexe (copreședinte TNL).

Jpeg

Jpeg

Din partea TNL Alba au participat profesorii Daniel Barbu și Adrian Simion, acesta din urmă oferind și câteva detalii privind desfășurarea evenimenului: „În calitate de președinte al CNE-TNL m-a bucurat foarte mult prezența atâtor colegi, atât din structurile de tineret, cât și din cele de seniori ale PNL, și faptul că au fost participanți din toate zonele țării. Acest fapt dovedește că la nivelul Partidului Național Liberal există un real interes privind evoluția educației în România.

În ceea ce privește subiectele abordate în cadrul ședinței, acestea au vizat atât aspecte negative din sistemul de învățământ românesc, cât și propuneri de posibile soluții. S-a discutat despre: încurajarea olimpicilor internaționali pentru ca să rămână în țară; nerespectarea legii de către domnul ministru al Educației, întrucât acesta nu prezintă, așa cum cere legea, anual, în Parlament, un raport privind starea educației la nivel național; faptul că România este un stat atipic pentru UE, un stat în care instituțiile de învățământ superior private sunt mai slabe decât cele de stat, iar unele facultăți sunt «fabrici de diplome» și nu fac performanță educațională; lipsa abilităților care ar trebui să fie dobândite de către elevi și studenți în timpul pregătirii școlare, fapt care face mai dificilă angajarea tinerilor doar pe bază de CV; faptul că România este un stat în care sistemul de învățământ este subfinanțat, salariile din învățământ nu sunt atractive și, ca urmare, cei mai buni absolvenți de facultate nu aleg cariera didactică, iar acest fapt are consecințe negative asupra pregătirii elevilor.

De asemenea, s-a discutat despre victoria PNL în Parlamentul României din data de 2 septembrie, întrucât, la propunerea PNL, este foarte probabil ca profesorii să beneficieze de decontarea navetei din anul școlar 2015-2016.

Totodată, s-au pus în discuție și unele propuneri pe care CNE-TNL le va înainta către Comisia de Educație și Cercetare a PNL: sistemul pregătilor suplimentare, problema uniformelor, reorganizarea profilelor teoretice la liceu, micșorarea numărului de elevi dintr-o clasă, implicarea comunitară a elevilor prin programe de voluntariat, mărirea numărului de ore de limbi străine, necesitatea de a dezvolta spiritul patriotic și cultura civică în rândul elevilor. Nu în ultimul rând, ar mai fi de precizat faptul că activitatea CNE-TNL a fot apreciată de toți invitații, fapt care ne motivează și mai mult pentru viitor.”

comunicat de presă PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea