Ședința coaliției, fără rezultate: USR PLUS va depune moțiunea de cenzură. Premierul Cîțu amenință cu demiterea de la guvernare
Ședința coaliției, fără rezultate: USR PLUS va depune moțiunea de cenzură. Premierul Cîțu amenință cu demiterea de la guvernare
După mai bine de o oră de discuții, ședința de la Palatul Victoria s-a încheiat, însă, fără niciun rezultat al ședinței de coaliție, iar USR PLUS urmează să depună moțiunea de cenzură în această seară. Aceștia au nevoie de semnăturile din partea partidului AUR, altfel nu este posibilă depunerea moțiunii.
Liderii Dan Barna și Dacian Cioloș merg la Parlament și dau declarații de acolo, unde vor anunța decizia oficială de a a depune moțiune de cenzură.
Ca o consecință a deciziei USR PLUS, premierul Cîțu va demite toți miniștri, secretarii de stat, subsecretarii, prefecții, subprefecții, șefii de agenții guvernamentale ai USR PLUS.
O parte din miniștrii USR PLUS și-au strâns deja din lucruri, știind că asta va fi consecința deciziei lor de a depune moțiune de cenzură pentru că Florin Cîțu nu a vrut să renunțe la funcția de prim-ministru.
Oricâte mesaje la calm și la înțelegere s-au dat în cursul acestei zile mai ales din partea PNL, situația din ședința coaliției de guvernare este încordată și în acest moment nu există o cale de mijloc, au declarat sursele noastre.
USR PLUS susține că a votat o rezoluție prin care mandatează parlamentarii să inițieze și să depună o moțiune de cenzură în cazul în care premierul Cîțu nu demisionează, în timp ce liberalii susțin că au mandat de susținere a prim-ministrului votat în BPN.
Totodată, Cîțu le reproșează lui Cioloș și Barna că au ”alte socoteli” și că au tras de timp în cazul implementării unor proiecte.
În același timp, Barna și Cioloș reproșează revocarea lui Stelian Ion din funcția de ministrul al Justiției fără consultări prealabile, plus interesul pentru PNDL 3 despre care USR PLUS susține că este „o hoție” prin care se dau bani primarilor într-un mod netransparent pentru a-l vota președinte la Congresul din 25 septembrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”
Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]
PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?
Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent
„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

