Ședință a Comisiei Naționale de Educație a TNL
Vineri, 08 ianuarie a.c., la Sinaia, a avut loc o nouă ședință a Comisiei Naționale de Educație a TNL (CNE – TNL), în prezența a circa 30 de participanți din toată țara, evenimentul fiind onorat cu prezența de diverși lideri PNL (precum domnul Vlad Nistor, deputat PNL) și membri ai Comisiei Naționale de Educație și Cercetare a Partidului Național Liberal, printre doamnele Daniela Zaharia și Adriana Stoica.
Din partea TNL Alba a participat prof. Adrian Simion, acesta din urmă oferind și câteva detalii privind desfășurarea evenimenului: «În calitate de președinte al CNE-TNL am fost plăcut impresionat de faptul că, pe lângă colegi din cadrul CNE-TNL, la ședință au participat și membri ai Comisiei de Educație a PNL Prahova.
De asemenea, prezența unor membri din cadrul Comisiei Naționale de Educație și Cercetare a Partidului Național Liberal, ne-a onorat. În ceea ce privește subiectele abordate în cadrul ședinței, ca și la ședințele precedente, s-au discutat atât aspecte negative din sistemul de învățământ românesc, cât și propuneri de posibile soluții ale Partidul Național Liberal. Astfel, s-a discutat despre chestiuni importante care vizează sistemul de educație: propunerile de planuri cadru pentru învățământul gimnazial aflate în dezbatere publică, sistemele de perfecționare pentru cadrele didactice, modalitățile de finanțare ale învățământului, aplicarea în România a unor metode specifice sistemului finlandez de învățământ (considerat unul dintre cele mai bune din lume, poate chiar cel mai bun), regândirea viziunii privind sistemul de educație prin dezvoltarea ofertei școlare etc.
Totodată, au fost luate în discuție și programele pe care CNE-TNL le va desfășura în 2016 („Educația sub lupă”, „Banca de manuale” și „Bursele TNL”), care își propun câteva obiective importante, precum: oferirea unui cadru de dezvoltare a programelor social-educaționale, implicarea practică în creșterea nivelului educațional al tinerilor, oferirea unui cadru de dezbateri pe probleme de educație, dezvoltarea relației școală – familie – societate civilă, sprinijinirea elevilor cu posibilități reduse în procurarea de manuale și materiale didactice, dezvoltarea relațiilor de colaborare cadrele didactice ș.a.m.d.
La finalul ședinței s-a redactat un memoriu cuprinzând propuneri ale CNE-TNL privind sistemul de educație, memoriu care va fi înaintat Comisiei Naționale de Educație și Cercetare a Partidului Național Liberal. Ca și la celelalte ședințe pe care le-am avut până acum în țară, și la Prahova am cunoscut colegi de partid deosebiți, oameni cu adevarat dedicați educației și cu dorința de a schimba în bine sistemul educațional din România. Vom continua programul acestor ședințe și în lunile următoare, vom face și alte deplasări în țară, întrucât ne-am propus să mergem în cât mai multe zone spre a fi cât mai aproape de organizațiile locale și a cunoaște mai aprofundat problemele din teritoriu din sistemul educațional.»
Comunicat de presă PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]
