Secțiile de gastroenterologie, nefrologie și diabet ale spitalului din Alba Iulia intră în reabilitare
Etajul III al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, unde funcționează secțiile de gastroenterologie, nefrologie și diabet, intră în reabilitare de săptămâna viitoare.
Directorul financiar contabil al Spitalului din Alba Iulia, ec. Diana Mârza, a spus, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că secțiile de gastroenterologie, unde funcționează 25 de paturi, nefrologie (13 paturi) și diabet (17 paturi), vor arăta la fel ca și secțiile de chirurgie și urologie de la etajul I, renovate la sfârșitul anului 2015.
”Fiecare salon va fi cu maxim 4 paturi, vor avea băi proprii, sistem apelare bolnav, sistem detecție incendiu etc.”, a spus Mârza.
Termenul de execuție este de 9 luni, iar valoarea proiectului se ridică la 1.953.000 de lei și cuprinde și laboratorul de endoscopie.
”Să putem face această renovare trebuie să relocăm niște secții. A trebuit să ajungem la o soluție în așa fel încât să nu sufere nici pacienții, să putem asigura asistența medicală de urgență și să asigurăm front de lucru constructorului”, a spus managerul Spitalului din Alba Iulia, ec. Nicoleta Coșarcă. (D.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]