Actualitate

Seceta, un dezastru pentru recoltele românilor. Prețuri mai mari pentru produse, începând cu luna octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Anul acesta, recolta agricolă este afectată de secetă, iar producţia de floarea-soarelui scade cu 30% și preţurile explodează în numai două săptămâni. România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, cu 3,4 milioane de tone în 2019, scrie Mediafax.

România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafaţa cultivată şi producţia de floarea-soarelui, însă fermierii estimează o scădere de 30% a producţiei la nivel naţional în acest an agricol, până la 2,4 milioane de tone, din cauza secetei din primăvară din toată ţara şi din vară în anumite regiuni ale ţării, relatează Ziarul Financiar.

„Niciunde în ţară nu sunt zone cu recolte peste aşteptări. În sud-est sunt zone cu producţii zero. Anul 2020 este incomparabil cu ceilalţi ani. În plus, preţul pentru floarea-soarelui a crescut în două săptămâni de la 1.450 lei/t la 1.900 lei/t şi uleiul deja s-a scumpit, deoarece România este cel mai mare producător din UE, iar din cauza secetei se aşteaptă cantităţi mai slabe. Se estimează o scădere a recoltei de 30% la nivel naţional”, spune Sergiu Gorban, proprietarul traderului de cereale Transylvania Invest.

Compania din Arad a tranzacţionat peste 200.000 de tone de cereale anul trecut şi a încheiat 2019 cu o cifră de afaceri de 174 mil. lei (36,8 mil. euro), în creştere cu 7% faţă de anul precedent, şi cu un profit de 1,2 milioane de lei (250.000 euro), conform datelor publice.

Seceta pedologică a afectat cel mai mult culturile de grâu şi rapiţă, mai ales în sud-estul României, unde producţiile au fost şi numai de 10% din producţia normală estimată. Ministrul agri­culturii a promis despăgubiri pentru fermierii calamitaţi, însă ei spun că nu au primit banii încă. Aceştia aşteaptă despăgubiri şi pentru porumb şi floarea-soarelui, afectate, de asemenea, de secetă.

„E catastrofal, în judeţul Galaţi este aproape calamitate totală. Am făcut la floarea-soarelui 1.200 kg/ha, adică 20-25% dintr-o producţie normală. Dar am avut zone şi cu o producţie de 300-500 kg/ha. Autorităţile au zis că ne sprijină cu bani pentru culturile de grâu şi orz, din care nu a mai rămas nimic, dar încă nu am primit ajutor”, spune Gavrilă Tuchiluş, asociat al Agrimat Matca.

Uniunea Europeană se aşteaptă ca cei mai mari trei furnizori de floarea-soarelui – România, Franţa şi Ucraina – să aibă producţii mai scăzute în 2019 din cauza secetei.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]

Citește mai mult