Curier Județean

Sebeș: Programul educativ ,,Școala Bobocilor” a adus la bibliotecă 1.000 de copii. Ateliere tematice și vizonări de filme, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sebeș: Programul educativ ,,Școala Bobocilor” a adus la bibliotecă 1.000 de copii

Timp de aproape o lună, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș s-a transformat într-un spațiu plin de culoare, zâmbete și curiozitate, unde preșcolarii și elevii din clasele primare au descoperit, prin intermediul atelierelor tematice și prin vizionări de filme, universul magic al toamnei, poveștile naturii și valorile prieteniei.

Petrecerea Divorțaților

Acest proiect de suflet, devenit deja tradiție, s-a bucurat de o participare impresionantă, de aproximativ 1000 de preșcolari, elevi și cadre didactice, care au luat parte, cu entuziasm, la activitățile desfășurate. Fiecare atelier a fost o „lecție altfel”, în care imaginația a fost principalul instrument de învățare, iar bucuria a fost recompensa tuturor.

„Școala Bobocilor” este pentru noi mai mult decât un proiect: este o poveste care se rescrie în fiecare toamnă, cu ajutorul celor mici și al dascălilor lor dedicați, prin care Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș continuă să își îndeplinească misiunea de a apropia copiii de carte și de lectură.

Programul educativ „Școala Bobocilor. Atelierele Toamnei de Poveste” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție, fiind inițiat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Biblioteca Municipală „Lucian Blaga”.

Mulțumim tuturor cadrelor didactice, elevilor și partenerilor care au răspuns invitației noastre și au contribuit la reușita acestei ediții: Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș, Liceul German Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 Sebeș, Grădinița cu Program Normal nr. 6 Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Sebeș, Grădinița P.P. „Copiilor Voioși” Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit „Blauer Stern” Sebeș, Grădinița „Heidi” Sebeș, Grădinița „MiReLa” Sebeș, Grădinița „Busy Angels” Sebeș.

A fost o toamnă frumoasă, ne pregătim pentru magia Crăciunului în orașul cărților și al poveștilor!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială  Pompierii din Sebeș intervin luni, 2 noiembrie, în Săsciori unde un autoturism ar fi fost cuprins de flăcări. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în loc. Săsciori. Din informațiile primite de la apelant incendiul se […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | 242 de ani de la izbucnirea Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea temniței lui Crișan ca loc memorial

Ioana Oprean

Publicat

în

242 de ani de la izbucnirea Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea temniței lui Crișan ca loc memorial Alba Iulia a găzduit luni, 2 noiembrie 2026, un eveniment dedicat rememorării Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, desfășurat în cadrul ALBA Dialog Fest. Manifestarea a reunit o lansare de carte și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]

Citește mai mult