Ştirea zilei

Se redeschid piscinele din 15 iunie: GHIDUL regulilor care trebuie respectate

Ioana Oprean

Publicat

în

Piscinele în aer liber se redeschid de luni, 15 iunie. Ordinul comun cu regulile care trebuie respectate a apărut în Monitorul Oficial potrivit Mediafax.

Petrecerea Divorțaților

În condiţiile în care va exista o limită maximă de persoane admise, accesul se va face cu programare. La intrare persoanele vor trebui să declare pe propria răspundere că nu au fost expus la cazuri pozitive sau nu au intrat în contact cu persoane suspecte de COVID-19 în ultimele 14 zile. Dacă vor prezenta probleme respiratorii și vor avea febră peste limita de 37,3 grade Celsius, accesul nu va fi permis, recomandarea fiind izolarea la domiciliu.

Pentru a intra în zona piscinei, clienții vor trece obligatoriu printr-un pediluviu/duş pentru spălarea picioarelor, care va conţine apă tratată cu clor. În apă, suprafaţă pentru un client este de cel puţin 12 mp, iar dacă există tobogane, accesul va fi permis respectând o distanţă de 2 m între persoane.

În egală măsură, va exista o distanţă de 2 m între şezlonguri, cu excepţia situaţiei în care persoanele sunt din aceeaşi familie. Personalul piscinei va aduce eventualele produse comandate (gustări şi băuturi preambalate individual).

În ceea ce priveşte măsurile de igienă personală, actul normativ impune purtarea măştii în spaţiile comune, urmând ca înotătorul să renunţe la mască atunci când intră în apă.

O altă măsură de relaxare așteptată din 15 iunie este redeschiderea sălilor de fitness.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult