Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Se înființează Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate. Vezi ce funcții și atribuții va avea noua instituție

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate va funcționa ca instituție publică de interes național în subordinea Ministerului Justiției, stabilește un proiect de lege adoptat, miercuri, de Guvern.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Executiv, agenţia va îndeplini, în principal, următoarele funcții:

– Să faciliteze urmărirea și identificarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu infracțiunile și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare emise de o autoritate judiciară competentă în cursul unor proceduri penale;

– Să administreze, în cazurile prevăzute de lege, bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal;

– Să valorifice, în cazurile prevăzute de lege, bunurile mobile sechestrate în cadrul procesului penal;

– Să gestioneze sistemul informatic naţional integrat de evidenţă a creanțelor provenite din infracțiuni;

– Să sprijinire organele judiciare pentru utilizarea celor mai bune practici în materia identificării și administrării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare şi confiscare în cadrul procesului penal;

– Să coordoneze, evalueze și monitorizeze la nivel național aplicarea politicilor în domeniul recuperării creanțelor provenite din infracțiuni.

Între principalele atribuţii ale Agenției menționăm:

– Gestionează și ține evidența sumelor de bani care fac obiectul sechestrului, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, precum și a sumelor de bani datorate cu orice titlu suspectului, inculpatului ori părții responsabile civilmente, care fac obiectul popririi;

În vederea unei evidenţe complete a tuturor sumelor de bani administrate de Agenţie, pe numele acesteia se deschide un cont unic în lei la Trezoreria statului. În ce priveşte sumele de bani în valută sechestrate sau ridicate se instituie un sistem de conturi unice în valută la o bancă ce va fi selectată cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.

– La solicitarea procurorului sau a instanței de judecată, Agenția depozitează temporar și administrează bunurile mobile sechestrate a căror valoare individuală depășește, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei a sumei de 15.000 de euro;

– Din dispoziția procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți sau a instanței de judecată, Agenția procedează la valorificarea de îndată a bunurilor mobile sechestrate;

– Ţine evidența imobilelor pentru care s-a solicitat notarea ipotecară;

– Ţine evidența hotărârilor prin care s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale sau a confiscării extinse dispuse de instanțele române, precum și a celor comunicate autorităților române de către instanțe străine;

– Dezvoltă și gestionează sistemul informatic național integrat de evidență a creanțelor provenite din infracțiuni, ca sistem unic de monitorizare a bunurilor sechestrate, confiscate și valorificate în cadrul procesului penal. Acest instrument va permite evaluarea permanentă a situaţiei recuperării creanţelor provenite din infracţiuni şi adoptarea unor măsuri adaptate de eficientizare a activităţii pe diverse paliere instituţionale. Proiectul urmează a se realiza prin atragerea de finanţare externă, fiind necesară asigurarea de către statul român a resurselor de co-finanţare.

– Acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală, a instanțelor de judecată ori a organelor în drept a prelua sau a valorifica bunurile confiscate, asistență privind utilizarea celor mai bune practici în materia identificării, administrării și valorificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor de indisponibilizare și confiscare și poate participa la elaborarea procedurilor de lucru privind aceste activități;

– Acordă, la solicitarea organului care procedează la aplicarea sechestrului, asistență pentru evaluarea bunurilor sechestrate.

– Acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată, asistență în ceea ce privește punerea în executare a ordinelor de sechestru și confiscare primite de la/transmise către organe judiciare din alte state membre ale Uniunii Europene;

– Acordă, la solicitarea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată, asistență în ceea ce privește identificarea de spații optime pentru depozitarea bunurilor sechestrate. În acest scop, Agenția poate încheia protocoale de cooperare cu autoritățile administrației publice centrale și locale.

Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi condusă de un director general, numit de către ministrul Justiției, și va avea 35 de angajați.

Activitatea operaţională a Agenţiei va fi coordonată de către un Consiliu Director, alcătuit din directorul general al Agenţiei şi câte un reprezentant al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Justiției, Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Secretariatul General al Guvernului va realiza un inventar la nivel naţional al capacităţilor disponibile la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice în vederea stocării şi depozitării bunurilor supuse măsurilor asigurătorii. Se au în vedere toate capacităţile disponibile în prezent, pentru o depozitare ulterioară a bunurilor ce vor fi sechestrate în cadru procesual-penal.

De asemenea, în același termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Agenţia, în cooperare cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Oficiul Național al Registrului Comerțului va realiza un inventar la nivel naţional al bunurilor mobile supuse măsurilor asigurătorii şi al stadiului în care acestea se găsesc.

Tot într-un an de la intrarea în vigoare a legii, Agenția, în cooperare cu Ministerul Public și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va realiza, la nivel național, un inventar al bunurilor imobile supuse măsurilor asigurătorii, precum şi al stadiului în care acestea se găsesc.

Se urmărește astfel, pe de o parte, identificarea tuturor capacităţilor de depozitare pentru viitor, pe de altă parte se va realiza o evidenţă clară şi completă a bunurilor mobile şi imobile actualmente sechestrate în cadrul procesului penal.

În elaborarea proiectului de act normativ, Ministerul Justiției s-a consultat cu structuri de administrare a bunurilor sechestrate din Belgia, Franţa şi Olanda, în cadrul unor vizite de lucru organizate de Comisia Europeană în mai 2015. La nivelul Comisiei Europene funcţionează un grup de lucru în materia administrării bunurilor sechestrate.

Informații suplimentare:

În prezent, activitatea de administrare a bunurilor sechestrate se realizează de cele mai multe ori de către organele de cercetare penală, care aduc la îndeplinire ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii. În scopul administrării bunurilor sechestrate, organele de cercetare penală nu au alocat un buget şi nici elemente de logistică necesare (de ex. parcări pentru autovehicule indisponibilizate sau alte spaţii de depozitare).

La nivelul Poliţiei Române, în prezent, sunt indisponibilizate 2.515 autovehicule în cauze penale, din care pentru 804 autovehicule s-a dispus măsura sechestrului asigurator. Aceste autovehicule au fost ridicate din posesia deţinătorilor şi sunt depozitate la unităţile de poliţie. Totodată, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române există un număr 122 autovehicule asupra cărora s-a luat măsura sechestrului asigurător, bunurile fiind preluate de la deţinător şi aflate în prezent în custodia organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare.

Pe de altă parte, nu există o evidenţă la nivel naţional a tuturor categoriilor de bunuri sechestrate, a depozitarului, a locaţiei unde acestea sunt depozitate sau a stării în care se găsesc.

În prezent, competenţele de management al bunurilor sechestrate sunt partajate între mai multe autorităţi, fără o coordonare eficientă, fapt ce are impact inclusiv asupra sumelor efectiv recuperate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pin procedurile de valorificare.

Astfel, în perioada 2012 – 2014, valoarea bunurilor sechestrate de unităţile de parchet şi poliţie a crescut semnificativ, ajungând în 2014 la aproape 2 miliarde şi jumătate de lei noi. Rata de executare a ordinelor de confiscare a ajuns în 2014 la aproape 14%, în condiţiile în care în anii anteriori s-a situat sub 5%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Planurile vicepreședinților votați ai Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan și George Rotar, pentru mandatul 2024-2028

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Planurile vicepreședinților votați ai Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan și George Rotar, pentru mandatul 2024-2028 Astăzi, 4 noiembrie 2024, consilierii județeni au avut de votat vicepreședinții Consiliului Județean Alba. În urma voturilor exprimate, Marius Hațegan și George Rotar au fost desemnați să ocupe funcțiile de vicepreședinți pentru mandatul 2024-2028. Citește și: VIDEO | […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea