Sport

Se duc talentele fotbalistice din judeţ!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În repetate rânduri am atras atenţia asupra celor doi jucători talentaţi din judeţ, scoşi la rampă de selecţionata Under 16 pregătită de Alin Hancăş, mijlocaşul Mihai Scheau (Dalia Sport Daia Română) şi atacantul Marius Felindean (Olimpia Aiud), golgheterul reprezentativei judeţene. Deşi la vârste fragede, ambii au impresionat în jocurile din toamna trecută şi era firesc ca FC Unirea Alba Iulia să se preocupe pentru a-i înregimenta rapid, însă şefii nu au avut ochi şi pentru talentele aflate în apropiere, preferând să-şi îndrepte atenţia spre alte zări. Curtat de „U” Cluj, Rapid Bucureşti (s-a interesat Bogdan Andone de soarta sa) şi FC Timişoara, Marius Felindean a fost săptămâna trecută testat la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” (unde se regăseşte, la grupa 1988 şi fostul unirist Nicuşor Cârnaţ). „La Constanţa a fost remarcat în cele câteva zile de antrenamente, iar la vară va ajunge la şcoala de fotbal iniţiată de Gheorghe Hagi”, a afirmat un oficial al Olimpiei Aiud.
De asemenea, pe Bega, în curtea prim-divizionarei FC Timişoara, echipă ce-i are în efectiv şi pe albaiulienii Andrei Zăgrean şi Florin Ilie a poposit, aşa cum anticipam, în premieră luna trecută, mijlocaşul Mihai Scheau, ce va împlini 16 ani în 4 martie. „Voi semna contractul luna viitoare, deocamdată mă antrenez la grupa de vârstă 1995 a echipei FC Timişoara”, a afirmat fotbalistul descoperit de Paul Ciucă. Aşadar, FC Unirea Alba Iulia importă la greu, dar regretabil, omite să înregimenteze fotbaliştii de perspectivă din judeţ… (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult