Curier Județean

SCUTUL PĂDURII în Alba: Peste 460 de mc de material lemnos CONFISCAȚI în ultimele două zile. Au fost aplicate amezi de 28.000 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu silvicultorii au continuat controalele la societățile comerciale care exploatează și comercializează material lemnos. În ultimele două zile au fost confiscați 463 de metri cubi de material lemnos și au fost aplicate amenzi în valoare de 28.000 de lei.

În perioada 22 – 23 aprilie 2020, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba, au efectuat controale la 3 societăți comerciale din județ, specializate în exploatarea și comercializarea materialului lemnos.

Târgul Grădinarului

Astfel, în urma unui control efectuat la o societate cu sediul în Bucerdea Grânoasă s-a constatat că reprezentanții asteia au expediat 32 de metri cubi de material lemnos, din diverse specii, în plus față de volumul înscris în documentele care privesc proveniența. Administratorul societății a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar complementar s-a dispus confiscarea valorică a celor 32 de metri cubi de material lemnos.

În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din comuna Ciuruleasa, s-a constatat că reprezentanții acesteia au expediat 41 de metri cubi de material lemnos, fără a fi respectate normele privind depozitarea în platforma primară. Și în acest caz, administratorul societății a fost sancționat contravențional, iar complementar s-a dispus confiscarea celor 41 de metri cubi de material lemnos.

Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială care exploatează material lemnos pe raza comunei Valea Lungă, s-a constatat că reprezentanții acesteia au expediat 391 de metri cubi de material lemnos, fără respectarea condițiilor legale. Reprezentatul societății a fost sancționat contravențional și s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 391 metri cubi de material lemnos.

Controalele vor continua.

Sursă foto: Arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard

Ioana Oprean

Publicat

în

„Polițist pentru o zi” – lecție interactivă de educație rutieră la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard Cu prilejul Zilei Poliției Române, elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Ighiu, Structura Șard, au participat la activitatea tematică „Polițist pentru o zi”, un eveniment educativ dedicat siguranței rutiere și formării unui comportament responsabil în trafic. Activitatea a […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ana Camelia Voina, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” 2026 Performanță deosebită pentru o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Ana Camelia Voina s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei „Lcetura ca abilitate de viață” 2026. „Felicitări elevei VOINA ANA […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II

Ioana Oprean

Publicat

în

Iulian Frățilă de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, performanță deosebită la olimpiada de Agricultură: A obținut locul I la etapa județeană și merge la faza națională. Mihai Oțoiu s-a clasat pe locul II Iulian Frățilă, elev la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, a reușit o performanță deosebită la olimpiada de Agricultură. A obținut locul […]

Citește mai mult